Angajații marilor muzee trag semnalul de alarmă: patrimoniul este în pericol!

Angajații Muzeului ASTRA au protestat, ieri, cu banderole albe, pentru a condamna lipsa investițiilor ferme în infrastructura muzeală, depozite, laboratoare, săli de expoziții, diferențele și discrepanțele salariale.

„Comisia națională a muzeelor a eșuat în misiunea ei de a reuni la discuții organizațiile profesionale din țară; pe cale de consecință, dialogul aproape inexistent cu decidenții la nivel național plasează lumea muzeală pe marginea unei prăpăstii. Noi, muzeele din România, vrem și știm să muncim, vrem și știm să dezvoltăm societatea – vrem și știm să ducem mai departe cu onoare moștenirea primită de la înaintași! Ne apropiem de al doisprezecelea ceas!”, a spus managerul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

Și cei de la Muzeul Național Brukenthal s-au alăturat protestului. „Muzeele din România sunt într-o situație care poate conduce, pe termen lung, la o degradare accelerată a patrimoniului aparținător”, a avertizat dr. Alexandru Chituță.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*