Şantiere oprite

 

Frigul şi ninsoarea au închis şantierele stradale. Din toate cele peste 30 de şantiere la care s-a lucrat anul acesta, doar Calea Poplăcii – tronsonul de la Piaţa Sadu spre ieşirea din oraş, strada Ocnei şi strada Turnului vor fi închise traficului peste iarnă, restul fie au fost finalizate, fie aduse la un stadiu care permite circulaţia. Este vorba despre reabilitări pe C. Poplăcii, C. Cisnădiei, Reşiţa, Gh. Asachi, Maşiniştilor, T. Arghezi, Dobrogei, Gh. Şoima, G. Topârceanu, Dobrogei şi Teilor. Un pod nou a fost construit peste Cibin, iar viaductul Gara Mică a fost redat traficului. Anul acesta s-au terminat lucrările şi pe Viitorului, Privighetorilor, Hochmeister, Prejbei şi I.L. Caragiale. Lucrările pe Faurului, Turnului şi Ocnei au demarat anul acesta, Faurului fiind deja redeschisă traficului. S-a lucrat şi pe ultimul tronson al străzii Ţiglari şi pe C. Turnişorului, ultima fiind adusă la stadiu de prim strat asfaltic. Constructorii au lucrat şi în Cartierul Tineretului, viabilizarea acestuia fiind practic încheiată. La toate aceste ample lucrări de investiţii se adaugă anume amenajarea a cinci noi sensuri giratorii şi a sistemului de sensuri unice din zona străzii Andrei Şaguna. (D. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*