Apel la pace în Siria, lansat printr-un concert de excepție pe scena Sibiu Jazz Festival

Un apel la pace în Siria a fost lansat, în premieră la Sibiu, printr-un concert de excepție, pe scena Sibiu Jazz Festival, de artiști veniți din orașul Homs, fosta „capitală a revoluției”.

Un moment emoționant pentru sute de spectatori sosiți la Sibiu din mai multe țări a avut loc ieri, în ultima seară a celui mai vechi festival de jazz din România, când pe scenă au urcat artiștii sirieni de la „Mozayek Band”. Aceștia au impresionat prin talent, combinația dintre muzica tradițională și cea de jazz, dar mai ales prin seninătate și felul în care au reușit să facă apel la pace, fără a se plânge, deși la ei acasă, chiar în orașul lor, Homs, ieri, regimul sirian a preluat controlul în totalitate, odată cu evacuarea rebelilor din ultimul cartier, potrivit Agerpres.

Concertul de la Sibiu a fost primul concert internațional al celor de la „Mozayek Band”. „Ceea ce particularizează acest proiect este mesajul: muzică pentru pace. Mesaj transmis de muzicieni din Siria care au venit la Sibiu chiar din Homs, un oraș intens bombardat, unde poate încă curge sânge. Trebuie să susținem, să încurajăm creativitatea. Cu cât se produce mai mult frumos prin artă, prin muzică în special, cu atât violența și războiul pot să fie diminuate. Trebuie să credem într-un limbaj al artei și culturii, care are putere. Și prezența acestor muzicieni aici este chiar această dovadă”, a declarat Simona Maxim, director al Sibiu Jazz Festival.  După coreenii de la Back String, un trio care a adus la Sibiu instrumente muzicale orientale, sirienii de la „Mozayek Band” au reușit să obțină ropote de aplauze după fiecare melodie a lor.

Pentru a arăta cât de frumoasă este țara lor, artiștii sirieni au proiectat imagini din Siria, pe un ecran situat pe scenă, fără a arăta vreo fotografie cu cineva însângerat sau cu dramele pe care le trăiesc acasă, în plin război. La final, toți cei de pe scenă au mulțumit publicului și au afișat un steag al Siriei.

Sibiu Jazz Festival reușește, de aproape o jumătate de secol, să scrie istorie. Anul acesta, un număr de 120 de artiști din 17 țări au urcat pe scena celei de-a 47-a ediții a Sibiu Jazz Festival, eveniment care a avut loc în Piața Mică din Sibiu și la care intrarea a fost liberă pentru toți iubitorii muzicii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*