Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a făcut ieri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, un apel către “toţi oamenii responsabili din ţară să ia atitudine” faţă de “asaltul” pe care majoritatea PSD-ALDE îl va da la adresa Justiţiei, luni, prin votul final asupra celor trei legi referitoare la sistemul judiciar.

Raluca Turcan

“Acum o zi, în Comisia specială pe legile justiţiei au dezbătut pe repede înainte toate cele trei proiecte pe care PNL a reuşit să le întoarcă de la Curtea Constituţională, fiind declarate neconstituţionale, urmând ca votul final să fie dat pe legile Justiţiei luni. Noi, ca partid, am solicitat două lucruri de bun simţ: o dată ca aceste dezbateri în Comisia specială pe legile justiţiei să fie oprite până când primim un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia. Şi nu cere PNL un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, ci este recomandare clară în MCV şi, de asemenea, exprimare clară a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, aflat în vizită oficială la Bucureşti. Deci o solicitare de bun simţ, pe care am făcut-o către conducerea Parlamentului, a fost îngropată şi trimisă pe undeva spre o analiză profundă a domnilor Dragnea şi Tăriceanu, iar pe de altă parte, pe repede-înainte, au finalizat deja cele trei legi pe Justiţie şi luni urmează să dea asaltul final”, a afirmat deputatul PNL Sibiu.

Ea a subliniat că apelul său este adresat societăţii civile ca, în continuare, “să menţină presiune şi atenţia crescută pe tot ceea ce fac guvernanţii pentru că doar de frica atitudinii civice s-ar mai putea opri în acest asalt pe care îl dau la adresa instituţiilor stat”.

Raluca Turcan a arătat că apelul său este adresat şi parlamentarilor. “Fac un apel la parlamentari, ca tot ceea ce iarăşi va solicita votului Parlamentului majoritatea PSD-ALDE să fie respins. Şi încă mai cred că aceste legi ale justiţiei nu vor trece de Parlamentul României”, a adăugat deputatul liberal.

Totodată, liderul PNL le-a cerut liderilor guvernării PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să oprească majoritatea parlamentară de la votarea celor trei legi. “De asemenea, mai fac un apel la cei doi capi, dar fiind dintr-un grup interlop şi funcţionând pe bază de spirit de gaşcă, am îndoieli că vor ţine cont de apelul de a se opri. Să se oprească şi să îşi vadă de guvernare”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

De asemenea, ea a argumentat că cei din majoritatea PSD-ALDE au ca ţintă în aceste zile şi serviciile secrete, în paralel cu Justiţia. “Asistăm în ultimele zile, în spaţiul public, la o mizerie pusă în ventilator de către fugari, inculpaţi, cercetaţi penal pentru corupţie. Scopul urmărit de către aceştia este ca mizeria să se răspândească pe cât mai multe persoane, dar în special ca să decredibilizeze instituţii. Practic, tot ceea ce se întâmplă în ultimele zile reprezintă, de fapt, o ofensivă a celor din majoritatea parlamentară, din păcate, coordonată profesionist, de discreditare a două instituţii de bază ale statului român: Justiţia şi serviciile secrete. Ceea ce ni se întâmplă e un fel de telenovelă şi este orchestrată, de fapt, de găşti, de oameni cu comportament infracţional, într-un fel de bande organizaţi şi care sunt uniţi într-un interes de protecţie împotriva Justiţiei. Ce îi uneşte până la capăt? E foarte limpede şi este din ce în ce mai limpede: schilodirea instituţiilor statului”, a spus deputatul PNL.

Președintele liberalilor sibieni a mai avertizat că prin decredibilizarea serviciilor secrete se pune în pericol inclusiv siguranţa naţională, ea menţionând că în rapoartele transmise în aceste zile de către ambasadele de la Bucureşti ale partenerilor internaţionali ai României se face referire explicită la acest lucru.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*