Artă și atitudine

Lacuna Coil, Devin Townsend Project, You Me at Six și Riverside sunt primele patru trupe confirmate pentru cea de-a 12-a ediție a Festivalului ARTmania, care se întoarce cu un line-up de excepție în Piața Mare din Sibiu, în perioada 28-29 iulie.

 

Simfonic, progresiv, heavy sau clasic, cea de-a 12-a ediție a festivalului promite, pe durata a două zile, concerte cu cele mai bine cotate trupe ale momentului, favoriți ai marilor festivalurilor internaționale, un mix de stiluri și genuri, care răspunde așteptărilor celor interesați, an de an, de festivalul de la Sibiu. Festivalul ARTmania se desfășoară anul acesta sub egida „Take a Stand”, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

Conferință continentală

Anul acesta, în perioada festivalului, va fi lansat programul “Sibiu – Festival City”, un proiect inițiat de ARTmania. Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui și prima ediție a reuniunii internaționale Est European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor.

Bilete la preț special

Ajuns la cea de-a 12-a ediție, Festivalul ARTmania anunță și anul acesta un line-up interesant, în prima serie de artiști confirmați numărându-se italienii gotici de la Lacuna Coil – muzicienii ale căror piese au fost incluse pe coloana sonoră a unor filme cu succes de casă, precum „Underworld” și „Resident Evil”, starurile britanice ale noului val – You Me At Six, cea mai bună trupă britanică în 2011, polonezii Riverside – un alt fel de Pink Floyd contemporan, sau canadienii Devin Townsend Project – un experiment genial al unui muzician inventiv și plin de forță, care și-a început cariera ca vocal pentru Steve Vai.

Abonamentele au fost puse în vânzare pe iabilet.ro și kompostor.ro, iar primele 300 de abonamente au prețul special de 150 de lei. După epuizarea acestora, în prima perioadă de pre-sale, prețul unui abonament va fi de 190 de lei, anunță organizatorii festivalului.

Cine spune povestea ARTmania

Maria Zurbagiu, grafic-designer și ilustrator, deschide seria artiștilor plastici invitați să trimită cronici din ARTmania, afișele realizate de aceștia, viziuni proprii asupra unei constelații a artei pulsând de energie, urmând să intre în colecția festivalului, pentru a fi prezentate, apoi, în expoziții. Maria Zurbagiu a absolvit Universitatea Națională de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Grafică, este deopotrivă inspirată în gravura în metal, în linografie, xilografie și serigrafie, dar stăpânește la fel de bine și photoshop-ul, una dintre minunatele ei porți de acces în lumea virtuală. A participat la mai multe expoziții individuale și colective, inclusiv în Teheran sau Viena, succese care i-au adus în palmares nenumărate premii, inclusiv premiul UNICEF și o menționare în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pânză pictată vreodată de copii, eveniment înregistrat în noiembrie 2006.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*