ARTmania Festival 2020 anunță primul val de artiști confirmați: Amon Amarth, Clutch, Cult of Luna, My Dying Bride, Myrkur și The Vintage Caravan

Amon Amarth, Clutch, Cult of Luna, My Dying Bride, Myrkur și The Vintage Caravan fac parte din primul val de confirmări la cea de-a 15-a ediție ARTmania Festival, care va avea loc în perioada 24-25 iulie, în Piața Mare.

Amon Amarth (SE) poartă stindardul metal de peste 25 de ani, animați de aceeași inspirație și forță care i-a ajutat să iasă din necunoscutul începuturilor din Tumba (orașul natal din Suedia) în lumina scenei internaționale și să se transforme într-una dintre cele mai apreciate trupe metal din întreaga lume, maeștri moderni ai muzicii heavy metal și oaspeți obișnuiți ai celor mai importante festivaluri de profil.

Istoria suedezilor care consideră heavy metal-ul nu doar un gen muzical, ci un stil de viață, începe oficial în 1992 în Tumba. Rădăcinile proiectului provin însă de la grupul de death metal Scum, activ încă din 1988. Subiectele desprinse din mitologie, mai ales cea vikingă, sau cu alură istorică pot fi regăsite chiar și la nivelul numelui formației, Amon Amarth traducându-se în limba sindarin (limbă inventată de J. R. R. Tolkien) prin „Muntele Destinului”, care este unul dintre vulcanii din Middle-earth.

Trupa a cunoscut aprecierea publicului și a început să câștige atenția scenei internaționale încă de la albumul de debut, „Once Sent from the Golden Hall”, caracterizat drept „un mix complex de riff-uri complicate, armonii melodioase și ritmuri care-ți strivesc sufletul, completate de strigăte dure de moarte, care ne fac să retrăim experiența bătăliilor și trădărilor nordice”. Sau, potrivit descrierilor Allmusic, „piesele lor îți aduc sunetele haotice ale războaielor, țipele celor pe moarte și zgomotul armelor care se confruntă”. Cu lansări care au impresionat fanii și critica de specialitate deopotrivă, precum „With Oden On Our Side” (2006) sau „Twilight Of The Thunder God” (2008, ajuns pe locul 10 în topurile suedeze și locul 50 în Topul Billboard 200), Amon Amarth și-au consolidat succesul pe scena metal internațională, ajutați fiind și de energia explozivă a show-urilor live, care oferă mereu fanilor o experiență memorabilă.

Clutch (SUA) vin pentru prima dată în România pentru a aniversa alături de fani 15 ani de ARTmania Festival.

Clutch sunt un nume de referință al scenei rock internaționale, care a reușit să atragă admirația publicațiilor de profil. Loudersound, spre exemplu, consideră că „Clutch sunt pur și simplu una dintre cele mai bune trupe rock de pe planetă și au deținut acest statut încă de la începuturile lor. Albumele formației, care variază de la abordări hardcore la blues, la stoner rock sau la influențe funk, sunt compoziții complexe, valoroase, de pot fi gustate din plin de cunoscători, compoziții care le-au câștigat aprecierea internațională. Deși, trupa s-a bucurat de recunoașterea pe care o merită cu adevărat abia în ultimii ani”.

Într-adevăr, cei 4 membri fondatori au început să împingă tot mai mult granițele rock-ului încă din liceu, din momentul în care s-au cunoscut. Apărută pe scena muzicală în 1991 în Maryland (SUA), formația a cochetat inițial cu nume precum „Glut Grip” sau „Moral Minority” înainte să decidă să continue cu „Clutch”. Navigând prin abordări ale unor genuri diferite, trupa a fost catalogată adeseori ca fiind hard rock, blues rock, southern stoner rock sau alternative metal de către publicații și fani, însă membri Clutch consideră că nu sunt altceva decât chintesența unei trupe rock americane.

Pe lângă albumele prin care au atras atenția industriei, grupul s-a făcut remarcat încă de la începuturi datorită turneelor constante în care s-au aflat și în care au împărțit scena cu nume precum Lamb of God, Iron Maiden, Primus, Thin Lizzy, Mastodon sau Motörhead. Iar în 2020, Clutch își va întâlni publicul în primul concert din România, susținut pe scena ARTmania Festival.

Cult of Luna (SE), va aduce mult apreciatele compoziții post-metal pe scena ARTmania Festival pentru a-și reîntâlni fanii cu ocazia aniversării a 15 ani de festival.

Înființată în 1998, din rămășițele trupei hardcore punk Eclipse, Cult of Luna a câștigat aprecierea scenei underground de la primele albume „Cult of Luna” (2001) și „The Beyond” (2003), pentru ca „Salvation” (2004) să fie materialul care le va asigura ascensiunea în industria muzicală internațională, acensiune consolidată și de următorul album, „Somewhere Along the Highway” (2006). De-a lungul carierei, stilul trupei a trecut de la abordările doom metal ale începuturilor către un post-metal, temele exprimate în melodiile lor incluzând dezgustul față de partidele aflate la putere, propaganda, controlul statului asupra individului și diminuarea libertății individuale prin supraveghere sau teme spirituale precum cele regăsite în „Salvation”.

Acest material, de altfel, a obținut punctajul 10/10 al binecunoscutei reviste Metal Hammer, singurul material care a reușit această performanță fiind „Metallica” – „Black Album” (cel de-al cincilea album de studio al Metallica). Au urmat Eternal Kingdom (2011), Vertikal (2012) și Vertikal II (2015), lansări urmate de turnee. Și apoi de o perioadă de tăcere care a durat până în 2019, când trupa a reapărut pe scenă și în studio pentru a aduce la lumină un nou album, „Dawn To Fear”, material ce încununează cei 20 de ani de muzică heavy, plină de emoție, profunzine și de creativitate. După cum povestește Johannes Persson, vocal/ chitarist și compozitor principal: „În cazul fiecărui album de până acum, am știut foarte bine ce ne doream să facem, ce doream să obținem și cum să sune. Pentru fiecare dintre materialele de acum am avut o temă anume aleasă, selectată în funcție de ceea ce ne doream să povestim celor din jurul nostru. Însă, cu noul abum, am vrut ca lucrurile să fie altfel. Am putut observa că fiecare dintre noi, cei din trupă, inclusiv eu, am trecut în ultimii ani prin numeroase schimbări la nivel de gândire, de interpretare, de comportament. Și am dorit ca acest nou material să fie născut în urma unui proces spontan, care să exprime la nivel melodic toate aceste evoluții”. Iar rezultatul muzical va fi împărtășit live cu pasionații de concerte în Piața Mare a Sibiului, cu ocazia sărbătoririi a 15 ediții neîntrerupte de festival.

My Dying Bride (UK) revin la ARTmania Festival, la 12 ani de când au urcat pentru prima dată pe scena din Piața Mare.

Formația britanică, prezentă de aproape 30 de ani în peisajul muzical internațional, este una dintre trupele care au popularizat genurile gothic metal și death doom metal în rândul publicului, alături de Paradise Lost și de Anathema, la cele trei trupe făcându-se, de altfel, referire ca la „Peaceville Three” întrucât toate se aflau la acea vreme în portofoliul aceluiași label.

Cariera grupului ce avea să devină cunoscut drept My Dying Bride a început în 1990 în Bradford (Marea Britanie), atunci când chitaristul Andrew Craighan și toboșarul Rick Miah au dorit să înceapă un nou proiect, după plecarea lor din trupa Abiosis. S-au alăturat apoi vocalul Aaron Stainthorpe și chitaristul Calvin Robertshaw. La scurt timp după aceea, tânărul proiect a lansat și primul single, intitulat „God Is Alone”, piesă atât de bine primită de public încât a devenit sold out la puțină vreme după apariția pe piață.

Debutul de succes a atras atenția label-ului Peaceville, cu care My Dying Bride a semnat și a lansat primul EP, „Symphonaire Infernus et Spera Empyrium”, urmat curând de primul album full-lenght „As the Flower Withers”, de un turneu în Europa și Marea Britanie, de încă un EP, „The Thrash of Naked Limbs” (1992), de un al doilea album de studio, „Turn Loose the Swans” (1993), de un nou turneu, de un nou EP, „I Am the Bloody Earth” (1994) și, la distanță de numai un an, de încă un album, „The Angel and the Dark River” și de un nou turneu.

Iar efervescența creativă a continuat din album în album, acompaniate de turnee, construind în cele trei decenii de carieră un palmares de nu mai puțin de 12 albume, 3 EP-uri, 1 demo, 1 box set, 4 compilații, 1 album live și un CD/ DVD, materiale care și-au lăsat adânc amprenta asupra industriei muzicale, care au servit drept sursă de inspirație pentru numeroși tineri artiști și care le-au asigurat statutul etern de întemeietori ai unui nou gen muzical. Iar anul viitor, compozițiile care au hipnotizat generații întregi de ascultători vor răsuna din nou în Piața Mare a Sibiului.

Myrkur (DK), revine în line-up-ul ARTmania Festival și își va susține mult așteptatul concert în cadrul ediției aniversare.

Myrkur, termen care se traduce prin „întuneric” în islandeză, este numele proiectului muzical de black-metal și alter ego-ului artistei și fotomodelului danez Amalie Bruun. Născut din tenebrele scandinave, Myrkur combină intensitatea brută a energiei masculine cu tonalitățile black metal și cu muzicalitatea sofisticată și delicată pe alocuri a vocilor feminine. Albumul de debut, „M” (coprodus cu Ulver, în colaborare cu membri din Mayhem, Nidingr și Arch Enemy), a adus Amaliei Bruun premiul pentru „Cel mai bun album hard rock” la Gaffa Awards, în 2015, premiul pentru „Trupa anului” și cel pentru „Metal album of the Year” la competiția High Voltage Awards. A fost îndelung lăudată de critica de specialitate (Steppeulven – Asociația Daneză a Criticilor Muzicali), a avut turnee alături de nume cunoscute, precum Behemoth sau Opeth și a urcat pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri, ca: Hellfest, Graspop sau Wacken Open Air Festival.

 

Cel de-al doilea album al artistei, „Mareridt” („coșmar” în daneză) reprezintă o intensă juxtapunere a întunericului cu lumina, tradusă în tonalități, ritmuri și sunete intense, ce i-au adus premiul pentru „Albumul Anului” în cadrul galei „Golden Gods Ceremony”, organizată de Metal Hammer.

 

The Vintage Caravan (IS), alternativ clasic rock din Islanda, este una dintre tinerele trupe în ascensiune rapidă pe scena muzicală internațională care vor cânta pentru prima dată în România la ARTmania Festival.

După ce a făcut senzație încă de la prima apariție live în 2012, la Eistnaflug festival, formația a strâns în portofoliu un număr impresionant de concerte în cadrul unor turnee europene alături de nume precum Blues Pills, Europe, Grand Magus sau Orchid și a urcat pe scena unora dintre cele mai cunoscute festivaluri de profil, precum Roskilde (unde au fost deja prezenți de 2 ori), Wacken Open Air (unde au cântat de 2 ori), Hellfest, Rock Werchter, Summer Breeze (pe care l-au vizitat deja de 2 ori), Graspop (cu 2 apariții la activ) sau Ramblin’ Man Fair, pentru a menționa doar câteva dintre ele.

Cu trei albume deja la activ, ultimul dintre ele, „Gateways” fiind de asemenea bine primit de public și de critica de specialitate, The Vintage Caravan are asigurat drumul spre succes. „Gateways”, spre exemplu, a atras unele dintre cele mai bune recenzii din partea unor publicații de referință. ROCK IT! (GER) consideră că „piesele The Vintage Caravan reprezintă un milestone, un punct de referință pentru noua generație de artiști hard rock”, în timp ce Kerrang (UK) spune că „În cel mai fermecător mod posibil, The Vintage Caravan sună ca și când ar fi fost prezenți dintotdeauna în peisajul muzical. Este greu să nu te lași fascinat și intoxicat de neînfrânata bucurie a trupei de a purta ascultătorul în călătorii muzicale fantastice”. Iar Rock Hard (FR) e de părere că „The Vintage Caravan este una dintre cele mai fascinante trupe ale noului val retro rock”.

Abonamentele pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania s-au pus deja în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro, primele 500 de abonamente având un preț special de 190 lei/buc., disponibile până la epuizare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019. După această dată, o nouă etapă de pre-sale va începe, în cadrul căreia abonamentele individuale vor avea prețul de 290 lei/ buc.

Milu OLTEAN

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*