Asaltul chinez

 

Importante companii chineze sunt interesate să investească în parcurile industriale care vor fi construite la Sibiu. Declaraţia a fost făcută de către Excelenţa Sa Huo Yuzhen, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România. Domnia-sa a fost prezentă la Sibiu la sfârşitul săptămânii trecute, la evenimentele prilejuite de împlinirea a cinci ani de existenţă a Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“. Delegaţia chineză s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, cu vicepreşedintele Ioan Banciu şi cu secretarul judeţului, Iordan Nicola. Discuţiile au vizat dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor româno-chineze, în special pe plan economic, cultural şi educaţional, mai ales că în 2013 se împlinesc 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state. ES Huo Yuzhen a spus că există mari companii chineze interesate de proiecte de infrastructură din România. De asemenea, ambasadorul Chinei a promis, din 2013, un parteneriat între cele 34 de regiuni chineze şi judeţele româneşti. (M. L.)

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*