Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România – COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 17-19 februarie 2015, va avea loc în Sibiu, Adunarea generală a membrilor Asociatiei Administratorilor de Piețe din România.

aaprLa lucrările adunării generale a fost invitat și un reprezentant de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea soluționării și lămuririi aspectelor generale și particulare cuprinse în Legea 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, aspecte referitoare la emiterea și utilizarea atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare a produselor agricole, întrucât un obiectiv principal al asociației este sprijinirea producătorilor agricoli, în vederea promovării produselor agricole tradiţionale şi valorificarea preferenţială a produselor agricole româneşti în pieţele agroalimentare.
O preocupare constantă a asociaţiei este deschiderea canalului de comunicare, colaborare şi interacţionare cu instituţiile administraţiei publice locale din România, cu privire la crearea unui dialog între autorităţiile publice şi partenerii sociali.
În acest sens, în cadrul lucrărilor adunării generale se vor discuta concluziile ce s-au desprins în urma ultimei vizite a reprezentanților de la Uniunea Mondială a Piețelor în țara noastră. Se va discuta despre participarea reprezentanților asociației noastre la întrunirile organizate de reprezentanții Uniunii Mondiale, în scopul dezvoltării și îmbunătățirii calității serviciilor oferite producătorilor agricoli, comercianților și consumatorilor din piețele agroalimentare, încât acestea să ajungă la standardele la care aceste servicii sunt oferite în statele membre uniunii europene.


Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România
Sibiu, Calea Şurii Mari nr. 16A
www.pieteromania.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*