Astazi se închide Transfagărășanul

Astăzi, 13.08.2018, în intervalul orar 10:00 – 14:00, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărășan) între Bâlea Cascadă și Cârtișoara (km 129+500 – km 138+500).

Măsura instituirii acestei restricții a fost luată pentru intervenția specialiștilor de geniști pentru derocare cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulația rutieră. Aceasta are o greutate de aproximativ 10 tone și prezintă risc de desprindere. Trei pirotehniști și cinci pompieri din cadrul ISU Sibiu vor acționa încărcătura explozivă, prin folisirea trotilului cu dispozitiv electric de aprindere. La locul evenimentului va fi prezentă o ambulanță SMURD precum și o autospecială de intervenție pirotehnică.

,,Facem apel la participanții la trafic  să se informeze, înainte de a pleca la drum în legătură cu situația din zonele pe care urmează să le tranziteze, să circule prudent și să respecte eventualele restricții impuse pe anumite sectoare de drum,, , se precizeaza într-un comunicat CNADNR.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*