ASTRA FILM JUNIOR CĂLĂTOREŞTE LA ROMA

 

Astra Film Junior, singurul program de educaţie vizuală prin film documentar din România dedicat copiilor şi adolescenţilor, ajunge la Roma la invitaţia Preasfinţitului Siluan, în cadrul Festivalului Bucuriei care va avea loc la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, între 1 şi 2 iunie 2013.

Va fi proiectată mini-seria Esperanto, copiii apei, un documentar care prezintă ideile inovative a patru copii, care deşi au doar 10 ani, încearcă să salveze mediul în care trăiesc. Artur, Stanislas, Rachid şi Clyd trăiesc în cele patru colţuri ale Atlanticului, dar sunt uniţi de aceeaşi grijă majoră: caută soluţii pentru îndepărtarea pericolului care ameninţă elementul primordial al vieţii, apa. Invitaţia vine într-un context favorabil, 2013 fiind declarat Anul Internaţional al Cooperării în Domeniul Apei de către UNESCO. Fiecare episod este dublat în limba română.

 

Dincolo de dimensiunea educaţională şi culturală, filmul Esperanto, copiii apei reprezintă şi un punct de lansare a dialogului între participanţi despre problemele ecologice cu care se confruntă pământul, iar prin interacţiune se vor dobândi noţiuni primare despre modalităţi de combatere a acestora. „Ne bucurăm că Astra Film Junior ajunge în Italia, unde se află cea mai numeroasă comunitate românească din diaspora. Suntem onoraţi să prezentăm copiilor români stabiliţi în Italia un program original cu un real succes pe plan naţional.”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film.

Festivalul Bucuriei se adresează copiilor şi adolescenţilor români din întreaga Italie şi are ca scop conservarea şi răspândirea tradiţiilor originare, înţelegerea propriei identităţi, dar mai ales, reprezintă un loc de întâlnire pentru românii din diaspora, care nu sunt doar forţă de muncă, ci mai presus de toate, sunt persoane cu credinţă şi identitate care trebuie să-şi găsească locul de manifestare şi coîmpărtăşire.

Astra Film Junior este un program educaţional pentru copii iniţiat în 2009 de Astra Film Sibiu, din necesitatea unei educaţii prin imagine puţin existente în România şi din dorinţa de a oferi un program de calitate ca o alternativă la programele TV care încearcă transformarea publicului după conceptul: „devin ceea ce văd”. Astra Film Junior este laureat al Galei Societăţii Civile în 2012 la secţiunea Educaţie, Învăţământ, Cercetare. Până în prezent, Festivalul Astra Film Junior a avut 4 ediții la Sibiu, 2 ediții la nivel național, la care au participat zeci de mii de elevi devenind una dintre cele mai de amploare activităţi educaţionale extraşcolare din țară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*