Aventura în Liga I se apropie de final!

FC Hermannstadt a ratat meciul cu Dinamo, scor 0-2, și a ajuns cu un picior în liga secundă. O eventuală înfrângere la Iași înseamnă retrogradare directă pentru echipa sibiană.

Echipa sibiană își joacă soarta în Liga I, sâmbătă, la Iași / foto: facebook/Poli Iași

Cu un picior în Liga secundă, după o înfrângere dureroasă cu Dinamo, echipa sibiană trece prin momente grele. Fără rezultate, clubul sibian a devenit ținta ironiilor presei centrale. Prins în acest joc păgubos, a lansat două comunicate, în doar câteva zile, prin care încearcă să explice situația din ogradă. Justificări care, pe lângă faptul că nu limpezesc deloc situația, dau și mai multă apă la moara celor care văd echipa FCH ca și desființată după acest sezon.

Desființare?

Zvonurilor celor care dau ca sigură desființarea FC Hermannstadt în cazul în care retrogradează în liga secundă s-au înmulțit pe măsură ce șansele de salvare au fost compromise una câte una. Sunt alimentate de faptul că bugetul echipei va fi serios afectat, în lipsa drepturilor de televizare, iar jucători valoroși sibieni, care să intre pe teren mai mult cu sufletul, nu prea mai sunt de găsit. N-a fost politica clubului, iar acum vine nota de plată. Mai grav e că cei care evoluează acum o fac pe bani frumoși, deocamdată doar pe hârtie, dacă ținem cont că n-au mai fost plătiți de câteva luni.

„Precizări importante A.F.C. Hermannstadt (mai 10, 2021)

În urma apariției unui articol în presa centrală, în care sunt făcute aprecieri despre restanțele salariale din cadrul clubului nostru, dar și alte speculații despre viitorul A.F.C.Hermannstadt în fotbalul românesc, venim cu următoarele precizări importante:

– în cea mai mare parte, rămânerea echipei în Liga 1 depinde de fotbaliștii din lot și mai ales de cei care sunt selectați de antrenori să evolueze în cele două meciuri care au mai rămas de disputat în play-out-ul Ligii 1

– restanțele salariale înregistrate la FCH sunt cumulate pe ultimele trei luni, nu pe ultimele cinci luni, așa cum este scris în articolul mai sus menționat

– conducerea A.F.C.Hermannstadt nu intenționează desființarea clubului, iar în sprijinul acestei afirmații aducem la cunoștință că pe 26 aprilie 2021 au fost achitate mai multe datorii, în valoare de 400.000 de euro, tocmai pentru a obține licențierea pentru sezonul următor.

Sunt momente grele în scurta istorie a clubului nostru, dar avem încredere că vom trece cu bine și vom rămâne puternici! Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au transmis încurajări!

Precizări importante A.F.C. Hermannstadt, partea a II-a (mai 12, 2021)

Din respect pentru toți suporterii care sunt alături de FCH în aceste momente, dar și din dorința de a informa cum se cuvine publicul larg, conducerea A.F.C.Hermannstadt revine cu un demers de transparență. În urma apariției unui alt articol publicat în presa centrală, cu titlul ,,Cum a ajuns Hermannstadt din pretendentă la cupele europene la un pas de desființare! Falimentul a venit după ce impresara Anamaria Prodan a fost „lucrată” de Consiliul Director!”, revenim cu următoarele precizări punctuale:

  1. În primul rând, A.F.C.Hermannstadt nu este în faliment, iar situația financiară a fost publicată pe site-ul clubului – www.fchermannstadt.ro
  2. Referitor la afirmația ,,Anamaria Prodan, prin fiica ei Rebecca Dumitrescu, avea să vină și să facă parte din Consiliul Director alături de Claudiu Rotar. Agenta de jucători a pus în joc nu mai puțin de 350.000 de euro.(…)”, conducerea A.F.C.Hermannstadt precizează că doamna Anamaria Prodan a ajutat clubul cu suma de 70.000 euro, printr-un contract de împrumut valabil pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, suma respectivă a fost cesionată și mai apoi recuperată de către doamna Prodan din drepturile TV.
  3. Referitor la afirmația ,,Impresara a venit cu mai mulți jucători(…)”, conducerea A.F.C.Hermannstadt precizează că doamna Anamaria Prodan a îndepărtat fotbaliști precum Petrișor Petrescu, Andrei Cordea, Gabriel Debeljuh, Mihai Dumitriu, Yazalde Gomes și Alin Dobrosavlevici, majoritatea aduși de către dl Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir la echipa noastră, pentru care au avut evoluții notabile, ducând FCH în primele 10 din Liga 1. Aceștia au fost înlăturați pentru a face loc unor jucători care, în mod evident, nu au dat același randament în sezonul 2020-2021.
  4. Referitor la afirmația ,,Anamaria Prodan a avut mai multe contre cu Claudiu Rotar și cu ceilalți membri din Consiliul Director și a părăsit clubul. „De la Hermannstadt am plecat în octombrie, atunci când echipa era pe locul 5, deci de foarte multă vreme. (…)”,citată parțial dintr-o intervenție televizată, aducem la cunoștința publicului că discuțiile respective au început după etapa a IX-a, când pe 31 octombrie am pierdut pe teren propriu cu 0-1 meciul cu Universitatea Craiova, echipa fiind atunci pe locul 12. Doamna Prodan a propus atunci demiterea antrenorului principal Ruben Albes și instalarea altui tehnician, dar consiliul director al FCH nu a fost de acord cu acest lucru. Pe de altă parte, la insistențele doamnei Anamaria Prodan, în perioada respectivă atacantul Goran Karanovic și mijlocașul David Caiado au fost împrumutați la F.C.S.B., de unde ambii s-au întors cu probleme fizice sau accidentări recidivate, iar ca urmare aceștia nu au mai putut fi folosiți pentru o perioadă îndelungată.
  5. Cât despre ,,Hermannstadt traversează cea mai grea perioadă din istorie!”, ne asumăm acest moment ca fiind unul dificil pentru noi. Putem spune, totuși, că am mai avut astfel de clipe în scurta istorie a clubului nostru, dar am trecut cu bine peste ele, așa cum sperăm să o facem și acum. Conducerea A.F.C.Hermannstadt nu intenționează desființarea clublui, așa cum am precizat într-un comunicat de presă anterior, iar rămânerea echipei în Liga 1 depinde de fotbaliștii din lot.

Suntem încrezători că va fi bine și că Sibiul va avea în continuare o echipă de fotbal în Liga 1!“

În 10, fără șut pe poartă

Revenind la fotbal, FC Hermannstadt a făcut sâmbătă 8 mai, la București, probabil, cel mai slab joc din ultima vreme, tocmai în derbiul suferinței, cu Dinamo. Fără pic de curaj, elevii lui Beza s-au fixat cu fundul în poartă, în speranța unui contraatac care să le servească toate cele trei puncte puse în joc. Numai că, atât de tare s-au concentrat pe faza de apărare încât n-au mai apucat să dezvolte contraatacul minune. Mai mult, n-au mai apucat nici măcar să tragă pe poartă. Ce-i drept, aripile s-au frânt în minutul 31, când Stoica a faultat în careu, în postură de ultim apărător. Penalti și eliminare. A transformat Anton, același jucător fixând tabela la 2-0, în minutul 90. Din păcate, chiar dacă a menținut suspansul până în final, echipa sibiană n-a pus deloc probleme în atac, semn că nu mai are forță pentru a smulge punctele necesare salvării de la retrogradare.

Ultima ocazie, la Iași

Sâmbătă 15 mai, de la ora 14, FC Hermannstadt își mai măsoară o dată puterile cu Poli Iași, în deplasare, o eventuală nouă înfrângere fiind fatală echipei noastre. Reamintim că, în chiar ultima etapă din sezonul regulat, pe 12 aprilie, tot la Iași, FCH a cedat cu 0-1 (0-1), după un gol încasat în minutul 10, de la Popadiuc.

Etapa a 7-a: Gaz Metan Mediaș – AFC Astra Giurgiu 2-1; FC Dinamo 1948 – AFC Hermannstadt 2-0; UTA Arad – CSM Politehnica Iași 1-2; FC Viitorul – FC Argeș 1-0; FC Voluntari – Chindia Târgoviște 0-0

CLASAMENT

  1. AFC Chindia Târgoviște 7          4          3          0          7-1       35
  2. FC Argeș 7          3          2          2          9-3       31
  3. GAZ METAN 7 3          3          1         11-7      29
  4. UTA Arad 7 3          0          4          6-9       28
  5. FC Dinamo 1948 7          4          1          2          9-7       27
  6. FC Viitorul Constanța 7 3          1          3          6-4       26

………………………………………………………………………………….

  1. AFC Astra Giurgiu 7 1          2          4          6-8       24
  2. FC Voluntari 7          2          2          3          3-7       24

…………………………………………………………………………………

  1. Politehnica Iași 7          2          1          4          5-10     20
  2. AFC HERMANNSTADT 7 2          1          4          4-9       20

Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

 

Etapa viitoare: vineri 14 mai, ora 20,30: Chindia Târgoviște – FC Viitorul; sâmbătă 15 mai, ora 14: CSM Politehnica Iași – AFC Hermannstadt; ora 16,30: AFC Astra Giurgiu – FC Voluntari; duminică 16 mai, ora 14: UTA Arad – Gaz Metan Mediaș; ora 16,30: FC Argeș – FC Dinamo 1948

 

Legenda:

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*