Avertismente de la ITM Sibiu pentru unitățile din domeniul energiei electrice

Pe parcursul anului 2016 s-a desfăşurat, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, o acţiune de verificare a  respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile de producere şi distribuţie energie electrică. Controalele s-au realizat în două etape.

Informare și apoi controale

Prima etapă a acestei acţiuni s-a derulat în lunile aprilie-mai şi a constat în informarea partenerilor sociali din judeţ, cu activitate în domeniul producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice, privind modul de desfăşurare  a acţiunii şi tematica abordată. În acest sens, în data de 19 aprilie, a fost organizată o şedinţă de conştientizare privind elementele de desfăşurare a acţiunii, la care au participat reprezentanţi de la 21 de unităţi de profil din judeţul Sibiu.

A doua etapă a constat în verificarea prin acţiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale şi s-a desfăşurat în perioada iunie – noiembrie. Astfel, au fost controlate zece unităţi de producţie a energiei electrice şi o unitate de transport şi distribuţie a energiei electrice, cu un număr total de 289 de angajaţi, fiind constatate 14 neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene concrete de realizare. Au fost sancționate șapte unităţi, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenţionale de tip avertisment.

Probleme constatate

Obiectivul acestei campanii a urmărit verificarea cu prioritate a angajatorilor din domeniul producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice, care desfăşoară activităţi precum: lucrări de mentenanță în unitățile de producție a energiei electrice; servirea operativă a unităților de producție și distribuție a energiei electrice; lucrări în instalațiile electrice aflate în exploatare, cu scoaterea de sub tensiune; lucrări în instalațiile electrice aflate în exploatare, fără scoaterea de sub tensiune; lucrări la înălțime la liniile electrice aeriene; lucrări în cazul deranjamentelor și avariilor din instalațiile electrice; lucrări în staţii electrice, posturi de transformare, puncte de alimentare, etc. Controalele efectuate în cadrul acestei acţiuni au evidenţiat, în principal, deficienţe privind lucrările  de mentenanţă din cadrul parcurilor fotovoltaice precum şi măsurile de prim ajutor. „Au fost, de asemenea, identificate neconformităţi privind semnalizarea de securitate la locurile de muncă şi componenţa truselor sanitare de prim ajutor“, afirmă Szombatfalvi-Török Francisc, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*