Azi la FITS: Povestea unei prințese

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, programat pentru a se juca în această seară în cadrul FITS, pe scena Fabricii de Cultură Unicredit de la ora 22.00, are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete și e construit cu mult umor și auto-ironie.

Acesta pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea, kabuki fiind unul dintre cele mai importante stiluri de teatru japonez. caracterizat prin mult rafinament vizual și o codificare complexă.

Povestea, jucată cu grație, gingășie și talent de către actorii Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, debutează în momentul în care Seigen, starețui unui templu, se îmdrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnat la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă, însă, în timp ce tânărul moare, preotul supraviețuiește. Mulți ani mai târziu, când prințesa Sakura ajunge la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku, îndrăgostindu-se din nou.

Regia: Silviu Purcărete 
scenariu original de Silviu Purcărete, inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Traducerea din limba engleză: Eugen Gyemant
Muzica originală: Vasile Șirli
Asistenți regie: Eugen Gyemant, Sanda Anastasof
Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu
Face designer: Minela Popa
Make-up: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu
Consultant artistic: Kazuyoshi Tomita
În distribuție: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani.


Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*