Bătălie pentru fotoliul de rector! Pentru prima dată, o femeie poate conduce ULBS

Înscrierile pentru funcția de rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au început astăzi. Cinci candidați aspiră la fotoliul ocupat în prezent de Ioan Bondrea: conf.univ.dr. Daniela Preda, director al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul ULBS, prorectorii prof.univ.dr. Livia Ilie și prof.univ.dr.habil. Ioan Marian Țiplic, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, prof.univ.dr.habil. Sorin Radu, și prof.univ.dr. Liviu Mihăescu, de la Facultatea de Științe Economice.

Concurența pentru funcția de rector este mai acerbă ca niciodată, în condițiile în care Bondrea, care conduce Universitatea „Lucian Blaga” din 2012, nu va mai candida. Tot în premieră, o femeie are șansa de a prelua frâiele instituției.

Daniela Preda

Daniela Preda a declarat că își dorește să crească vizibilitatea și atractivitatea Universității. „Avantajul meu principal este experiența managerială dobândită în calitate de director al Departamentului de Relații Internaționale, aliniată cerințelor și tendințelor de dezvoltare a instituțiilor academice de prestigiu din întreaga lume. Îmi doresc pentru ULBS ca angajații să aibă siguranța locului de muncă și condițiile optime pentru a face performanță atât în actul didactic, cât și în cercetare, iar studenții noștri să aibă garanția că diploma de absolvire le va garanta succesul pe piața muncii. Din partea mea, ei vor avea tot sprijinul. Secretul succesului stă în spiritul de echipă!”, a precizat Daniela Preda.

Deși campania electorală va începe oficial peste mai bine de două săptămâni, lupta între candidați este deja în plină desfășurare.

Marian Țiplic

„De ceva vreme, comunitatea ULBS a intrat în agitația dată de procesul electoral. Toate structurile didactice și-au ales reprezentanții și conducătorii. Am ajuns în faza în care se lansează candidaturile pentru funcția de rector.
Mă gândeam, speram că asta înseamnă prezentarea unor idei, proiecte care să ducă universitatea pe drumul dezvoltării continue. Mă gândeam că vor fi «înțepături», poate unele atacuri mai nelalocul lor, dar realitatea m-a izbit parcă scoțându-mă dintr-un vis: au apărut cele mai mizerabile acuze, atacuri la persoană incalificabile și acum aflu că a fost plagiat, clonat, un site și au fost folosite numele unor persoane pentru a fi lansate aceste acuzații.
Totul fiind extrem de public. Ne-am expus și ne-am arătat către comunitate nu ca niște membri ai corpului academic cum ar trebui să fim. Întreb: etica, integritatea profesională, loialitatea față de instituție chiar nu mai valorează nimic? Goana după putere și funcții chiar atât de mult să dezumanizeze?
Poate sunt un naiv, dar cred cu tărie că dialogul, dezbaterea, confruntarea de idei sunt armele intelectualilor, nu jignirile, calomniile și atacurile josnice la persoană. Oare ce calitate au cei care, pe paginile web ale ziarelor, au jignit sub orice critică potențialii candidați la funcția de rector. Și totul cu curajul unor personaje anonime demne.
Sunt convins că în Universitatea noastră zdrobitoarea majoritate a angajaților nu sunt de acord cu astfel de practici lipsite de etică, respect și toleranță.
Îmi exprim speranța că nu e prea târziu să rămânem în sfera dezbaterilor academice și să dăm un exemplu pozitiv despre cum se poate finaliza o dezbatere legată de viitorul universității noastre.
Errare human est, sed perseverare diabolicum”, a scris Marian Țiplic, pe pagina sa de Facebook.

Calendarul alegerilor pentru mandatul 2020-2024

  • 13-15 ianuarie: depunere dosare candidaturi rector
  • 16 ianuarie: verificare dosare candidaturi rector
  • 17 ianuarie: contestații candidaturi rector, soluționare contestații
  • 20 ianuarie: ședință extraordinară Senat (numai în cazul unei contestații)
  • 20 ianuarie: publicarea candidaturilor pentru funcția de rector
  • 23 ianuarie: ședință Senat (raportul activității președintelui Senat 2016-2020, validarea noului Senat, alegerea președintelui Senatului, validarea candidaturilor pentru rector)
  • 27 ianuarie – 1 februarie: publicitate, campanie pentru alegerea rectorului
  • 4 februarie: alegere rector, turul I
  • 6 februarie: alegere rector, turul II
  • 7 februarie: ședință Senat – validare rezultate alegeri rector
  • 1-31 martie: desemnarea prorectorilor, concursul decanilor, alegerea reprezentantului studenților în CA

„La finalul perioadei de depunere a candidaturilor (15 ianuarie, ora 15,00) vom face publice numele celor înscriși. Totodată, pentru a asigura o totală transparență și echidistanță, CV-urile actualizate și programele manageriale tuturor candidaților vor fi publicate pe www.ulbsibiu.ro, pentru a putea fi consultate de oricine este interesat”, a anunțat astăzi biroul de presă al ULBS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*