Bazar pentru „Șura Culturală”

Cele două parohii arondate bisericii „Buna Vestire” din cartierul Gușterița organizează sâmbătă, 11 iulie, un bazar pentru strângere de fonduri în vederea finalizării unui proiect inedit, numit „Șura Culturală Gușterița”, care presupune transformarea unei vechi șuri a bisericii într-un centru educațional pentru copiii defavorizați din comunitate și nu numai.

Participanții vor avea posibilitatea să vadă stadiul proiectului și planurile de viitor, în cadrul unui eveniment cultural și educational, organizat cu scopul de a strânge sumele necesare pentru continuarea lucrărilor de amenajare a spațiului.

„Vom avea activități pentru copii, prăjituri făcute de membrii comunității, limonadă, cafea, muzică live, obiecte folosite (second hand) în stare foarte bună și obiecte noi, pe care le vom pune la vânzare, cu scopul de a strânge banii pentru următorul pas: geamurile șurii. Va fi o zi pe cinste, petrecută cu oameni minunați. Dacă îți dorești să faci parte din acest eveniment în aer liber, te așteptăm să vii în 11 iulie să cumperi lucruri, donând astfel pentru geamurile Șurii Culturale. Așa poți să te bucuri alături de comunitatea pe care un proiect de suflet a reușit să o adune laolaltă. Contact: 0743006806”, au transmis organizatorii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*