Benedek: Centuri ocolitoare pentru toate municipiile până în 2027, potrivit unei propuneri UDMR

Pentru a descongestiona traficul infernal, toate municipiile ar trebui să dispună de șosele ocolitoare până la sfârșitul anului 2027.

Propunerea a fost formulată în cadrul unui proiect de lege inițiat de 24 de parlamentari UDMR, fiind depus spre dezbatere la Senat. Propunerea legislativă, care aduce modificări și completări OG nr. 43/1997 în ceea ce privește regimul drumurilor, plănuiește delimitarea răspunderilor între autorități pentru efectuarea de lucrări, finanțarea reparațiilor curente și asigurarea siguranței circulației.

Potrivit proiectului de lege la care a contribuit și deputatul UDMR Benedek Zakariás, membru în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar urma să fie obligată să remedieze deficiențele în termen de 15 zile de la încasarea banilor în acest scop. De asemenea, deputații UDMR propun ca reparațiile podețelor situate sub partea carosabilă să fie efectuate de administratorul drumului, nu de autoritățile locale.

Cea mai importantă dintre schimbările produse la actul normativ privind regimul drumurilor este însă obligarea CNAIR de a construi variante ocolitoare în baza unor studii de trafic actualizate periodic, pentru a sprijini fluidizarea traficului în interiorul localităților. Practic, până la data de 31 decembrie 2027, toate municipiile ar trebui să dispună de variante ocolitoare construite de administratorul rețelei de drumuri expres, drumuri europene și drumuri naționale, se mai arată în proiectul legislativ.

Deputatul sibian Benedek Zakariás a precizat că, deși prevederea era în vigoare și până în prezent, aceasta nu oferea nicio dată pentru punerea în aplicare, tocmai de aceea este necesar să fie adoptat amendamentul care stabilește și un termen. Multe orașe transilvănene, precum Mediaș, Reghin sau Sighișoara ar putea avea, în sfârșit, variante ocolitoare, a subliniat Benedek, în condițiile în care se înregistrează o creștere imensă a traficului în aceste localități, potrivit maszol.ro. Deputatul susține că devierea traficului de tranzit ar însemna în primul rând cu reducerea zgomotului și reducerea poluării în zonele vizate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*