Biblioteca ASTRA susține cultura română peste hotare

Aproximativ 600 de volume, literatură clasică română şi universală, carte pentru copii, literatură istorică şi religioasă, atlase şi albume turistice, dar şi lucrări ştiinţifice, în special din domenii umaniste, au fost donate partenerilor din Republica Moldova de către Asociaţia „Prietenii Bibliotecii ASTRA” Sibiu prin proiectul „Cartea fără frontiere”.

Cea mai mare parte a cărţilor donate au fost achiziţionate de către asociaţie prin intermediul finanţării din partea Consiliului Județean Sibiu, în cadrul Agendei Culturale 2020. Aproximativ 150 de volume, precum şi fotografiile expuse sub genericul „Patrimoniul cultural sibian, valori europene”, au fost donate de către Fundaţia Gojdu.

Trei componente de importanță majoră ale proiectului cultural

Proiectul „Cartea fără frontiere” își propune dezvoltarea legăturilor cultural-educaţionale cu instituţii de cultură din comunităţile româneşti din afara graniţelor țării, în special cu cele din Republica Moldova. Pentru acest an, proiectul s-a materializat în urma unui parteneriat semnat împreună cu Biblioteca Publică Raională „Andrei Ciurunga” din Cahul.

„Proiectul nostru prevede trei componente: transferul bilateral de bune practici între România și Republica Moldova în domeniul cultural, în general, şi cel al biblioteconomiei, în special; realizarea unei donaţii de carte în limba română; prezentarea unei expoziţii fotografice «Patrimoniul cultural sibian, valori europene». Cu toate dificultățile determinate de pandemia Covid-19, am încercat să ducem la bun sfârșit un proiect pe care sperăm să îl dezvoltăm și în anii următori, contribuind astfel la susținerea bibliotecilor și a cititorilor din diverse comunități românești”, a precizat Silviu Borş, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Proiectul a fost iniţiat şi coordonat de către dr. Silviu Borş şi dr. Dan Nanu, din partea Bibliotecii ASTRA şi a Asociaţiei „Prietenii Bibliotecii ASTRA”, în colaborare cu Facultatea Transfrontalieră a Universității Dunărea de Jos din Galaţi, reprezentată de decanul Gina Aurora Necula şi lectorul Tetiana Toma. (M.C.)

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*