Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu: Invitație la studiu și lectură

La începutul anului școlar, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vă invită să studiați în Sala de lectură de la etajul al V-lea (str. George Barițiu, nr. 7, Corp B).

Deschisă în urmă cu câteva luni, aceasta oferă publicului un mediu plăcut, modern și ospitalier, în care iubitorii de literatură, științe, artă, limbi străine, istorie, civilizație și gastronomie pot citi și învăța.

Colecțiile adăpostite aici includ peste 5.000 de volume: dicționare, cursuri de învățare a limbilor străine (engleză, germană, chineză), literatură în limbile italiană, germană și engleză, colecția Gastronomica, cărți având ca subiect evenimentele premergătoare Marii Uniri, literatură de specialitate despre Primul Război Mondial, lucrări de limbă, cultură și civilizație americană. Acestea sunt disponibile la raft și pot fi consultate, conform regulamentului, în sala de lectură. Accesul la internet se face prin intermediul calculatoarelor destinate documentării sau al dispozitivelor personale, prin rețeaua wireless a bibliotecii.

Tot la etajul al V-lea, în Spațiul telescopic al cunoașterii, proiect realizat de artista Lia Perjovschi, utilizatorii au acces la arta contemporană, la colecțiile de reviste IDEA, DOR și Parkett, la numeroase lucrări de cultură și civilizație.

În egală măsură, în zilele însorite, iubitorii de carte și studiu sunt invitați să-și petreacă timpul destinat lecturii pe terasa Bibliotecii, de unde vor putea admira frumoasa panoramă a orașului Sibiu.

Program cu publicul:

  • Luni – vineri 08:00 – 20:00
  • Sâmbătă 09:00 – 13:00

Anamaria Enescu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*