Bilanț coronavirus: Cinci sibieni au pierdut lupta cu virusul. Avem aproape 70 de noi cazuri

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 25201 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 68 de persoane).

Până la data curentă au fost vindecate 19392 de persoane, iar 928 persoane au decedat (5 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 304 de persoane, dintre care pe ATI 38 adulți și 3 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 623 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 851 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 731 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 42 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 47 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 136 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 96 de polițiști.

Astfel, au fost verificate 1.581 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 58 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 823 de mijloace de transport, din care 85 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.500 de lei, dintre care:

–                           3 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării și carantinei. Este vorba despre 3 membri ai aceleiași familii, tatăl, aflat sub măsura izolării, și doi fii (aflați sub măsura carantinei), dintre care unul minor, domiciliați în localitatea Axente Sever, depistați pe raza localității Copșa Mică.

–                           54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           17 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 20 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În contextul instituirii măsurii carantinei în  orașul Cisnădie, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 1407 persoane și 1116 auto.

În urma desfășurării activităților de verificare nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 9 persoane și 1 societate comercială. A fost aplicată 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei – L55/2020.

În data de 20 aprilie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 13 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate doua avertismente.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*