Bilanț coronavirus. Niciun caz nou de COVID și 3 decese

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26493 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 0 persoană).

Până la data curentă au fost vindecate 21411 de persoane, iar 1061 persoane au decedat (3 fiind raportate în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 24 de persoane, dintre care pe ATI 4 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 519 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 130 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 16 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 25 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 122 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 61 de polițiști.

Astfel, au fost verificate 389 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 109 mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 9 persoane și 2 societăți comerciale. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 15 iunie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 11 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate neconformități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*