Bilanț la Rutieră: 611 amenzi, 91 de permise suspendate şi 16 infracţiuni

611 sancţiuni contravenţionale aplicate, 91 de permise de conducere suspendate şi 16 infracţiuni la regimul rutier au fost constatate de poliţiştii rutieri în perioada 21 – 27 noiembrie. Ample acţiuni sunt desfăşurate, în această perioadă, pe raza judeţului Sibiu, în vederea reducerii accidentelor rutiere.

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, în perioada 17 noiembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, la nivelul judeţului Sibiu, poliţiştii Serviciului Rutier desfăşoară ample acţiuni la care vor participa atât poliţiştii rutieri, cât şi cei din sistemul de ordine publică. Scopul acţiunilor îl reprezintă reducerea accidentelor grave.

Acţiunile poliţiştilor sunt axate în principal, pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere identificate în urma analizei efectuate asupra evoluţiei dinamicii accidentelor rutiere grave, produse în perioada ianuarie – octombrie, respectiv: viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pietonilor.

În perioada 21 – 27 noiembrie, în cadrul activităţilor specifice desfăşurate în sistem integrat, la care au participat poliţişti rutieri şi ordine publică, au fost aplicate 611 de sancţiuni contravenţionale, astfel: 355 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 224 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pietonilor pentru indisciplină în trafic, iar 32 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Totodată, în cazul a 91 de conducători auto, s-a luat măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30, 60 sau 90 de zile.

16 infracţiuni la regimul rutier au fost constatate în trafic de poliţiştii rutieri şi 12 certificate de înmatriculare au fost suspendate.

TRAFIC RUTIER ÎN CONDIŢII DE IARNĂ
Având în vedere că Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață mai multe atenționări nowcasting cu cod galben referitoare la prezența ceții și a condițiilor de burniță ce pot favoriza depunerea de polei în mai multe zone ale țării, sfătuim conducătorii auto să manifeste prudență sporită la volan și să ruleze cu viteză redusă, adaptată la condițiile meteo-rutiere.
Reamintim conducătorilor auto obligaţia de a folosi luminile de întâlnire şi de ceaţă în condiţii de ninsoare abundentă, ceaţă densă sau în alte circumstanţe care reduc vizibilitatea, în orice moment al zilei şi pe orice categorie de drum.
Potrivit art. 102 al 1 punctul 28 din OUG 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu aplicarea a 9–20 puncte amendă conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate. De asemenea, în conformitate cu 112 al. 1 litera h din aceeaşi ordonanţă, se aplică şi sancţiunea complementară de retragere a certificatului de înmatriculare, fiind eliberată dovadă fără drept de circulaţie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*