Bogdan Trif: Alegerile anticipate – singura soluție pentru a scăpa de guvernarea toxică PNL-USR

„Ni se cere să îi sprijinim pe cei șase ”Miniștri zero” ai USR să se întoarcă nestingheriți înapoi în Guvern și să le rezolvăm noi problema cu PNL”, scrie Bogdan Trif într-un comunicat de presă. 

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: „Useriștii, care sunt artizanii dezastrului din Sănătate, Economie, Industrie, Turism, Transporturi, ar trebui lăudați, în opinia unora, așa cum îi laudă reprezentanții AUR, care au modificat textul moțiunii astfel încât useriștii au devenit cei mai capabili miniștri și doar PNL este vinovat pentru dezastrul din țară.

Noi, cei din PSD, suntem preocupați, prioritar, de nevoile oamenilor. Am tras semnale de alarmă asupra dezastrului făcut de USR și PNL la guvernare. Am afirmat că politicile lor, duse doar în interes propriu și al celor care îi susțin, nicideum în interesul românilor, vor duce țara în prăpastie.

Din păcate, acest lucru se și întâmplă. România a fost împrumutată în timpul guvernării PNL cu suma imensă de 55 de miliarde de euro, pentru care toți românii vor plăti dobânzi record. Prețurile la alimente, combustibili, energie sunt gestionate, în această guvernare, doar în interesul ”băieților deștepți”, care se îmbogățesc pe spatele românilor.

PNL și USR sunt preocupați exclusiv de luptele interne pentru putere. Nu sunt deloc interesați de problemele reale ale românilor: scumpirile galopante, nejustificate și pregătirile pentru începerea anului școlar în condiții de siguranță pentru copii.

Singurul partid preocupat de rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă românii este PSD!

Ieri, împreună cu toți colegii PSD din Parlament, am reușit să obținem câteva ”mici victorii” pentru oamenii de rând:

–             am determinat Comisiile de Industrii, Muncă și Politici Economice, precum și Plenul Camerei Deputaților să dezbată în procedură de urgență Legea consumatorului vulnerabil.

–             am devansat termenul de aplicare a Legii cu aproape un an. În loc de 1 septembrie 2022, cum voia Guvernul, consumatorii vulnerabili vor fi protejați din acest an, de la 1 noiembrie, deci înainte de venirea anotimpului rece.

–             am crescut pragul de venit pe membru de familie în care se încadrează consumatorii vulnerabili, de la 810 la 1.386 lei/membru de familie și de la 1.445 la 2.053 de lei pentru persoana singură. Astfel, a fost triplat numărul românilor care vor beneficia de sprijin pentru plata facturilor de la mai puțin de 1 milion de oameni, în varianta Guvernului, la peste 3 milioane de oameni,  în legea adoptată de Parlament.

–             am majorat valoarea de referință a ajutorului acordat consumatorilor pentru lemne de foc sau combustibili petrolieri de la 160 de lei/lună, la 320 de lei/lună.

–             am majorat suplimentul pentru energie acordat pentru familiile a căror singură sursă de energie este energia electrică. Acest supliment va fi de 70 de lei/lună, față de 50 de lei/lună, în varianta propusă de Guvern.

Pentru a vă convinge de adevărata față a liberalilor și a useriștilor, puteți urmări pe site-ul Camerei Deputaților înregistrarea ședinței de plen de ieri, 7 septembrie 2021.

Noi, când am fost la guvernare, nu am permis ca prețurile să scape de sub control. Am intervenit și am stopat creșterea lor nejustificată, inclusiv prin plafonare, protejând astfel consumatorii (OUG 114/2018)

În concluzie, nu doar Cîțu trebuie să plece de la conducerea țării, ci întreaga coaliție USR-PNL. Altfel, vor continua nestingheriți aceleași politici dezastruoase. Deși miniștrii USR și-au dat demisia, prefecții, subprefecții, secretarii de stat, directorii de instituții publice nu au renunțat la funcții, pentru că cei de la USR au anunțat că vor să rămână la guvernare împreună cu PNL. Vor, de fapt, doar să schimbe premierul, pentru a-și atinge scopurile personale. Dacă pică guvernul, având în vedere faptul că PNL, USR și UDMR  au majoritate și au anunțat că tot ei vor face viitorul guvern, înseamnă că în maxim 45 de zile vom avea un nou guvern, cu aceeași coloratură politică și cu aceleași apucături dăunătoare pentru români. PSD nu este de acord cu acest lucru. Noi dorim alegeri anticipate, acestea fiind singura soluție viabilă pentru a schimba lucrurile în folosul românilor”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*