Bogdan Trif candidează la un post de vicepreședinte național

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, Bogdan Trif, candidează pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel național.

„În momentul în care am preluat conducerea organizației PSD Sibiu, principalul meu obiectiv a fost să construiesc o echipă credibilă, puternică și care să reprezinte o forță pentru Partidul Social Democrat. Așa s-a și întâmplat: pentru prima dată, PSD Sibiu a primit recunoașterea la nivel național prin numirea a doi miniștri secretari de stat și, tot în premieră pentru organizația noastră, am obținut și un portofoliu de ministru, respectiv cel al Turismului. Este timpul pentru următorul pas pentru PSD Sibiu, așa că am decis să candidez pentru funcția de vicepreședinte la nivel naţional. Îmi doresc să fiu unul dintre liderii care va reprezenta Regiunea 7 Centru. Este o provocare atât pentru mine, cât şi pentru organizaţia PSD Sibiu, care astfel mai urcă o treaptă în ierarhia organizațiilor PSD din țară. Sibiul începe să fie cu adevărat important pe harta politică. Am convingerea că voi avea susținerea majorității colegilor din Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, care vor decide prin vot direct alegerea liderilor Regiunii 7 Centru”, a declarat Trif.

Conform ultimei decizii luate în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN), fiecare regiune de dezvoltare a României va fi reprezentată în noua structură de conducere a PSD de câte doi vicepreşedinţi. Dintre cei doi lideri, unul trebuie să fie obligatoriu reprezentant al Organizaţiei de Femei. Așadar, Regiunea 7 Centru, care reunește judeţele Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, va fi reprezentată de doi vicepreședinți. Joi, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, vor fi validate propunerile de candidaturi ale vicepreşedinţilor venite din partea organizaţiilor judeţene, iar pe 10 martie, în cadrul Congresului Naţional al PSD vor fi organizate alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi la nivel naţional. Pentru alegerea acestora, din fiecare regiune vor vota doar delegaţii organizaţiilor judeţene din zona respectivă.

„Organizaţia Judeţeană PSD Sibiu îşi reafirmă susţinerea pentru Bogdan Trif şi îi urează mult succes! Suntem siguri că preşedintele nostru îşi va îndeplini cu succes noua misiune, exact aşa cum a făcut şi până acum!”, se arată într-un comunicat al PSD Sibiu.

One Comment

  1. Vizionaţi pe youtube “Sibiul se ridică. Un ministru PSD fuge ca un laș de protestatari #nextlevel”. Bogdan Trif este doar un oportunist notoriu, o jigodie bipedă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*