Bogdan Trif: PSD a obligat Guvernul PNL să dea în mod gratuit măști familiilor și persoanelor defavorizate

PSD a decis prin inițiativă legislativă urmată de vot în Parlament: Guvernul Orban trebuie să acorde gratuit măști familiilor și persoanelor defavorizate, care nu și-ar fi permis să le cumpere pentru a se proteja, atât pe ei, cât și pe cei din jur de pericolul reprezentat de coronavirus.

PSD Sibiu transmite, într-un comunicat de presă, că PNL, pe întreaga perioadă a crizei, s-a remarcat prin două lucruri:

❗ prin amenzile record, care ne-au adus pe primul loc în lume la numărul de amenzi aplicate și la cuantumul acestora, raportat la veniturile poplației.
❗ a reușit să pună pe butuci economia României, pentru că nu a luat nicio măsură eficientă de ajutorare a firmelor cu capital românesc

„Atunci când Guvernul PNL a trimis în Parlament proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea stării de alertă, a instituit și obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, fără să se gândească la persoanele defavorizate sau la pensionarii care nu își pot permite achiziționarea acestor măști. PSD a modificat în Parlamentul României hotărârea de Guvern dată de Orban și Turcan și a votat ca statul român, prin Ministerul Sănătății, să pună la dispoziția autorităților publice locale, în mod gratuit, necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective. PSD a dejucat din nou planul guvernului PNL de umilire a românilor cu venituri modeste care nu își permiteau achiziționarea acestor măști, dat fiind faptul că amenzile decise tot de guvernul PNL în cazul nepurtării măștii de protecție sunt foarte mari”, se arată în comunicat.

Social-democrații speră ca liberalii, în această situație gravă, să fie decenți și să nu mai profite de ocazie pentru „a face speculă pe bani publici cu achiziția măștilor, așa cum au făcut în perioada stării de urgență”.

„Exemplul cel mai elocvent fiind chiar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a vândut prin farmaciile proprii măști la suprapreț, cu 15 lei bucata, fără bon fiscal. Deși fapta a fost filmată cu camera ascunsă de un reporter și totul a fost devoalat publicului, ministrul penelist al Sănătății este încă în funcție și le dă românilor lecții de moralitate”, transmite PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*