Bondrea: Iohannis este preocupat de educație

Prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, a participat la o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (CNRR), la jumătatea acestei săptămâni. În cadrul întrevederii au fost dezbătute problemele importante ale învâțământului românesc, potrivit unui comunicat de presă al ULBS. Discuțiile dintre reprezentanții CNRR și șeful statului au intalnire Klaus Iohannis - CNRRabordat aspecte esențiale ale viitorului învățământului românesc, respectiv locul și rolul universităților în strategia de dezvoltare a României, necesitatea asumării unui nou pact pe educație și definirea unei noi legi a educației, autonomia universitară și finanțarea sistemului de educație din România.
Bondrea a pus accent, alături de ceilalți rectori, pe necesitatea definirii educației ca interes național prioritar și a evidențiat necesitatea elaborării unei legi a învățământului superior din cadrul sistemului. „Președintele Klaus Iohannis a subliniat, încă odată, totala disponibilitate privind schimbarea fundamentală a sistemului de educație din România“, a menționat rectorul ULBS. (M. L.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*