Brutarii scot pe piață, în noiembrie, primele șase produse alimentare realizate pe baza unor rețete consacrate

Brutarii vor scoate pe piață în luna noiembrie primele șase produse alimentare realizate pe baza unor rețete consacrate mai vechi de 30 de ani, produse care vor fi atestate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Industria de morărit și panificație vine în contrapartidă la produse tradiționale, care sunt realizate pe plan local în cantități foarte mici. Noi putem să realizăm tot un fel de produse tradiționale, pe baza unor rețete consacrate, mai vechi de 30 de ani. Toate unitățile noastre au astfel de rețete, dar am pornit deocamdată cu șase astfel de produse, respectiv pâinea albă, semialbă și neagră cu cartofi, franzela București, împletiții suprapuși și pâinea de secară”, a declarat pentru AGERPRES, la Indagra, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.

Acesta a precizat că, după 1 noiembrie, vor apărea primele astfel de produse în magazine, dar la prețuri ceva mai mari, pentru că sunt „produse premium”.

Normele privind schema de calitate națională din industria alimentară au fost elaborate de Ministerul Agriculturii, toate acestea urmând să fie analizate și discutate astăzi, într-un seminar organizat la Indagra, în cadrul căruia va fi acordat și primul atestat de „rețetă consacrată românească”.

paine2

MADR va atesta pâinea albă, semialbă și neagră cu cartofi, franzela București, împletiții suprapuși și pâinea de secară

„Vom participa la Romexpo la un simpozion organizat de Ministerul Agriculturii în care se discută și problemele produselor alimentare realizate pe baza unor rețete mai vechi de 30 de ani. MADR a făcut o procedură bună în ideea de a avea acces orice agent economic din România care poate să producă pe baza unor rețete consacrate. Toate aceste produse trec prin filtrul ministerului, după care le avizează și ulterior se dau certificate de atestare. Numai cine va respecta aceste rețete va putea să producă astfel de produse”, a adăugat Popescu.

În ceea ce privește proiectul privind vânzarea pâinii și produselor de panificație numai în unități specializate, șeful ROMPAN a afirmat că documentul este la avizat în Ministerul Finanțelor Publice. „Ministrul și-a dat verbal avizul, acum analizează implicațiile și sperăm să îi dăm drumul la 1 ianuarie 2015”, a spus Popescu.

ROMPAN este prima asociație constituită în România în 1990 și cuprinde 300 de societăți din toate domeniile din industrie. Cota de piață este de 65% pe morărit, 40% la panificație, 70% la paste făinoase și 55% la biscuiți.

În industria de morărit și panificație lucrează 80.000 de salariați, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariați.

AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*