„Bujorul de munte” deschide sărbătoarea tradiției la Gura Râului

Cântecele și dansurile populare, obiceiurile și gastronomia tradițională sunt elementele care, an de an, fac faima Festivalului „Bujorul de Munte” din comuna Gura Râului. Cea de-a XIV-a ediție a manifestării are loc în 1 și 2 iulie.


De 14 ani încoace, bujorul de munte este sărbătorit, prin frumusețea tradițiilor românești, în comuna Gura Râului. Anul 2017 nu face excepție, a XIV-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte” fiind programată în 1 și 2 iulie.

Startul festivalului se dă sâmbătă, ora 18:00, cu o „cină ca la stână”, organizată în apropierea barajului. Preparate tradiționale, precum bulzul ciobănesc şi tocană la ceaun, pot fi degustate cu acest prilej, iar spectacolul culinar va fi completat cu ritmuri tradiționale, grație recitalurilor susţinute de: Ansamblul Folcloric „Bujorul de munte” – Gura Râului, Grupul Vocal „Doruri Sibiene”, Ioana Brad, Ioan Răulea, Traian Stoiţă, Radu Goţa, Andreea Vulcu, Viorica Ţepeş, Maria Lepindea, Alina Bîcă, Ilie Medrea, Adrian Neamţu, Adriana Anghel şi Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” din Sibiu și „Veteranii Ansamblului Folcloric Junii – Sibiului”.

Duminică, ora 11:30, oficialitățile și spectatorii care asistă la festival vor fi întâmpinați la intrarea în comună cu pită de casă și sare, după obicei. La ora 12:00, în fața Bisericii „Sf. Mihail și Gavril”, ceata de juni prezintă jocurile feciorești specifice localității, aceasta fiind singura dată, cu excepția sărbătorilor de Crăciun, când se desfășoară jocul junilor.

De la ora 13:00, gurenii și turiști sunt invitați să se bucure de un spectacol folcloric extraordinar susținut de: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Ovidiu Homorodean, Mădălina Mârza, Iulia Bucur, Oana Tomoiagă, Izabela Tomiţa, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Răzvan Năstăsescu, Camelia Cosma Stoiţă, Daniel Rosalim, Alina Pinca, Robert Târnăveanu, Florin Boita, Stana Stepanescu și Formaţia de tineret a Ansamblului „Banatul” din Timişoara. Spectacolele sunt prezentate de Traian Stoiță.

Cea de-a XIV-a ediție a festivalului este organizată de Primăria comunei Gura Râului, Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*