Cadou de sărbători pentru șoferi

Circulaţia pe noul pod din vecinătatea Pieței Cibin a fost deschisă de primarul interimar Astrid Fodor, la începutul acestei săptămâni.

inaugurare pod cibin„Am decis deschiderea traficului pe noul pod pentru că această legătură cu cartierele Terezian şi Ţiglari este foarte necesară şi am dorit să deblocăm traficul în zonă, chiar dacă aleile de promenadă de sub pod nu sunt încă finalizate. Constructorul va executa în perioada următoare aceste lucrări, termenul de finalizare prevăzut în contract fiind luna aprilie 2016”, arată primarul interimar Astrid Fodor. Investiţia a fost finanţată din bugetul local. Podul a fost realizat de asocierea Prodial SRL – Arcada Company SA Galaţi – Repcons SRL – Termo Sibiu SRL – Consinstal Energy SRL – Teleconstrucţia SA, valoarea contractului semnat fiind de 13,1 milioane de lei. Garanţia prevăzută în contract este de cinci ani.

Închis mai bine de un an

Primele lucrări au început în august 2014, iar de la jumătatea lui noiembrie 2014 vechea structură a  podului fost închisă circulaţiei pentru a fi demolată. Primul pas a fost devierea reţelelor de apă, canalizare, gaz, electricitate şi telecomunicaţii din zona podului şi mutarea staţiei hidrologice. Pentru accesul pietonilor de pe un mal pe celălalt a fost instalată o pasarelă provizorie în aval de pod. Cele mai complexe lucrări au constat în amenajarea structurii de rezistenţă a podului. Piloţii foraţi ai podului ajung la o adâncime de 20 de metri în pământ, pentru a crea stabilitate şi pentru a-l ancora bine în maluri. O altă etapă dificilă a fost fabricarea, transportul şi instalarea structurii metalice superioare. Elementele metalice ale podului au fost transportate rutier, unele dintre acestea fiind asamblate la faţa locului, pentru această operaţiune fiind necesare două macarale de mari dimensiuni amplasate în albia râului.

În sfârșit, patru benzi

Suprastructura podului este susţinută de patru arce metalice, unite câte două în zona trotuarelor. Ca îmbunătăţire funcţională, podul are acum patru benzi, comparativ cu cele două benzi ale vechii căi de rulare. Pe ambele părţi ale podului cu o deschidere de 35 de metri au fost amenajate trotuare şi piste pentru biciclete. Sistemul de iluminat al podului este alcătuit din patru stâlpi, iar pentru punerea în valoare a structurii au fost montate în trotuar 16 corpuri de iluminat arhitectural.

Proiectul prevede amenajarea malurilor cu alei de promenadă și relaxare, asemănătoare cu cele de la noul pod din zona străzii Neculce.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*