Calea Dumbrăvii: Primăria pregătește organizarea de șantier pentru modernizare

Pe Calea Dumbrăvii, antreprenorul angajat de municipalitate va începe în curând lucrările pentru a transforma această arteră în primul bulevard „smart” al Sibiului.

Proiectul de modernizare, finanțat din fonduri europene nerambursabile, vizează tronsonul dintre intersecția cu Bd. Mihai Viteazu și strada Ludoș. În aceste zile, echipele de lucru au așternut balast și au depozitat câteva conducte pe spațiul verde aflat vizavi de intrarea principală a Cimitirului Municipal, în perimetrul delimitat de Calea Dumbrăvii, str. Horea și str. Privighetorii, pentru organizarea de șantier.

„În respectiva zonă va fi amplasată organizarea de șantier pentru lucrările de modernizare de pe Calea Dumbrăvii. Suprafața a fost îndreptată prin completarea cu balast. Subliniem că după încheierea lucrărilor spațiul în cauză va fi reamenajat ca zonă verde”, a declarat astăzi Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, la solicitarea Mesagerului de Sibiu.

În această săptămână, florile de pe aliniamentele stradale au fost mutate, iar administrația locală a dat asigurări că o parte din arbori vor rămâne în actualul aliniament, iar restul, care nu pot rămâne în actualul amplasament din cauza lărgirii carosabilului, vor fi transplantați pe alte aliniamente stradale din oraș, astfel că niciun arbore de pe Calea Dumbrăvii nu va fi sacrificat.

Contractul pentru modernizarea Căii Dumbrăvii, în valoare de 18,7 milioane de lei, a fost atribuit în decembrie 2020 firmei Terra Building SRL.

„Este prima stradă din Sibiu care va urma un nou concept, acela al mobilității urbane smart. Lățimea generoasă a străzii ne permite să o amenajăm astfel încât sibienii să fie încurajați să utilizeze bicicleta, transportul public sau deplasarea pietonală, în locul mașinii personale. În același concept, va urma crearea unor culoare de mobilitate pe Calea Șurii Mici, precum și culoarele de mobilitate de pe bulevardul Mihai Viteazu și strada Rahovei”, a anunțat primarul Astrid Fodor, la momentul semnării contractului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*