Campionul saniei se decide duminică la Arena Platoș

 

Duminică, schiorii trec pe locul II la Arena Platoș și lasă loc celui mai iubit de către copii sport de iarnă, săniușul. 900 de metri de pârtie îi așteaptă pe toți cei care vor să demonstreze că sunt cei mai rapizi pe sanie. Pârtia a fost prelungită cu 200 de metri față de sezonul trecut și se prezintă în condiții foarte bune. „În Austria, săniușul e un sport la fel de gustat ca schiul sau snowboardul. Se obișnuiește ca oamenii să urce pe jos lungi poteci de munte, să se oprească în vârf la un ceai cald sau un vin fiert iar apoi să coboare pârtia pe sanie”, spune Sigrid Freinademetz, unul dintre managerii complexului Arena Platoș

 

Concursul are loc duminică, 27 ianuarie, de la ora 12 pe pârtia de sănii, paralelă cu liftul ce deservește pârtia A. Înscrierile încep la ora 9:30, în apreschi. Toți concurenții vor fi grupați într-o singură clasă, indiferent de tipul săniilor pe care le folosesc. Fiecare concurent are dreptul la două coborâri, ambele cronometrate. Cel mai bun timp va fi luat în calcul pentru clasamentul general. Premiul cel mare este un skipass de sezon la Arena Platoș ce va fi înmânat celui mai rapid sportiv pe sanie, plus alte surprize pentru concurenți.

Pentru mai multe detalii

Cristina Badiu

cristina.badiu@arenaplatos.ro

0731270887

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*