Casa de Asigurări de Sănătate ia măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate anunță suspendarea audiențelor și a relațiilor directe cu publicul pentru evitarea răspândirii infectării cu COVID-19.

Această decizie a fost aplicată inclusiv la Sibiu și în toate celelalte case de asigurări de sănătate teritoriale.

Conducerea CJAS Sibiu a dat asigurări că personalul instituției va răspunde solicitărilor primite prin telefon, poștă sau poștă electronică.

“Recomandăm ca doar în cazuri de urgență și dacă nu există o altă variantă de transmitere a documentelor, acestea să fie depuse la registratura instituției, pentru a limita astfel cât mai mult deplasările și interacțiunea cu alte persoane”, spun reprezentanții Casei.

Pentru mai multe informații și pentru depunerea documentelor, cei interesați pot intra în legătură cu CJAS Sibiu la telefon 0269-214279 sau telverde 0800800977, ori prin e-mail la relatii.publice@cassb.ro.


Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*