Casa de Cultură a Studenților caută cei mai buni tineri scriitori

Ca în fiecare an, concursul de creație literară ”Lirismograf” își deschide cu generozitate porțile pentru a-i primi pe tinerii scriitori români și a-i încuraja să împărtășească lumii harul creației și al beletristicii.

Cea de-a XVIII-a ediție a concursului organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, pasionați de literatură, cu o aplecare specială spre actul de creație literară. Cele mai bune lucrări primite la concurs vor fi publicate în antologia Conexiuni 2018, iar autorii acestora vor primi prin poștă un exemplar al antologiei.

”An după an, calitatea prestației literare este din ce în ce mai rafinată, rândurile scrise de tinerii participanți au atins un apogeu în cadrul procesului de afirmare a identității și a sentimentelor cotidiene amplificate de arderile  interioare specifice vârstei. Așteptăm cu drag lucrările tinerilor și la această ediție a concursului,” a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Concursul este organizat pe patru secțiuni: poezie, proză, dramaturgie,  critică literară,  iar tinerii sunt așteptați să trimită lucrările pe adresa sibiuccs@gmail.com, împreună cu adresa completă, până la data de 15 martie. Detaliile concursului se regăsesc pe www.casastudentilorsibiu.ro și www.facebook.com/CasaStudentilorSibiu/.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*