Casa Verde nu se mai vede


Sibienii acceptaţi pentru a primi finanţare în cadrul programului Casa Verde nu ştiu când vor intra în posesia banilor

FOTO: Majoritatea solicitanţilor au în vedere achiziţia de panouri solare

FOTO: Majoritatea solicitanţilor au în vedere achiziţia de panouri solare

Lista solicitanţilor persoane fizice din judeţul Sibiu acceptate în programul Casa Verde a fost publicată, zilele trecute, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Din cei 73 de sibieni acceptaţi în program, cei mai mulţi au ales să-şi instaleze panouri solare sau centrale termice, în acest caz finanţarea ridicându-se la 6.000 de lei, iar un sigur solicitant urmează să beneficieze de o finanţare de 8.000 de lei pentru o pompă de căldură. Dosarele de finanţare acceptate au fost depuse la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Sibiu în perioada 1-6 iunie 2011. Cei acceptaţi se pot prezenta la sediul Agenţiei, pentru a semna contractele, numai după ce bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu pe anul 2012 va fi aprobat. Data exactă va fi comunicată pe site-ul www.afm.ro.

Fără drept de apel

Pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu se regăseşte şi lista solicitanţilor respinşi din judeţul Sibiu. Astfel, 69 de sibieni nu au fost acceptaţi în programul Casa Verde din diverse motive. În cele mai multe cazuri, neconcordanţa dintre adresa care reieşea din extrasul de carte funciară şi adresa solicitată în cerere a fost principala cauză pentru care finanţarea a fost refuzată. Alte nereguli semnalate au fost: certificatul de atestare privind impozitele şi taxele locale, care nu era emis pe numele solicitantului, lipsa copiei cărţii funciare în cazurile în care există mai multe unităţi individuale sau extrasul de carte funciară din care nu reiese adresa locului de implementare. Toţi cei care au fost respinşi pot depune contestaţii în perioada 25 ianuarie-6 februarie la Administraţia Fondului pentru Mediu din Bucureşti, strada Splaiul Independenţei, nr. 294, corp B, sector 6. De asemenea, reprezentanţii ARPM Sibiu au precizat că nu se cunoaşte încă perioada din acest an în care persoanele interesate mai pot depune dosare pentru finanţare din programul Casa Verde.

Daniela STOICA | director ARPM Sibiu

„Sesiunea de încriere de dosare s-a desfăşurat pe parcursul întregii luni, din 1 şi până în 31 iunie. În această perioadă, la nivelul judeţului Sibiu au fost depuse peste 700 de dosare, toate fiind înaintate spre finanţare. În această perioadă a fost afişată lista persoanelor fizice acceptate, care au depus dosare în prima săptămână a lunii iunie.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*