Cătălin Stanciu: Linie telefonică dedicată exclusiv unităților de învățământ – S-a rezolvat! Nu este necesară

Cătălin Stanciu, consilier local și președintele organizației municipale a PSD Sibiu, transmite că a primit răspuns la adresele trimise către Instituția Prefectului Județului Sibiu și către Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu, prin care solicita înființarea unei linii telefonice dedicate exclusiv unităților de învățământ la care directorii și cadrele didactice să aibă acces rapid și direct la specialiștii din cadrul DSP.

Cătălin Stanciu: „Prefectul a dat de înțeles că este îndreptățită această solicitare a noastră în contextul „reîntoarcerii fizice a elevilor la cursuri precum și a necesității de a eficientiza și urgenta accesul directorilor și a cadrelor didactice la specialiștii din cadrul DSP, în situația schimbării dese a scenariilor unităților de învățământ de stat și privat din județul Sibiu, pe baza ratei de incidență a cazurilor de Sars-COV2, Covid 19, în rândul elevilor și a cadrelor didactice” și a transmis solicitarea noastră mai departe, către DSP, solicitând un răspuns.

Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu a tratat cu totul altfel solicitarea noastră, motivând că „numărul specialiștilor (…) este foarte mic în raport cu numeroasele probleme specifice necesare a fi gestionate în această perioadă”.

Astfel, DSP Sibiu ne-a transmis că medicul șef de compartiment Dr. Marga Georgeta „a fost desemnată pentru a răspunde permanent acestor solicitări la un număr de telefon comunicat tuturor directorilor unităților de învățământ din județ”. Iar „pentru situații urgente se poate accesa și linia de gardă asigurată de către medicii epidemiologi (tel 0735/85279), de asemenea permanent. Concluzia DSP-ului: „considerăm că înființarea unei alte linii telefonice speciale nu mai este necesară”.

Cu alte cuvinte, siguranța și sănătatea copiilor și a cadrelor didactice care s-au reîntors fizic în școli nu este atât de importantă încât să necesite înființarea unie linii telefonice dedicate. A fost desemnat un medic specialist din cadrul DSP care răspunde la apelurile directorilor instituțiilor de învățământ. DSP nu precizează dacă:

– acest medic răspunde exclusiv la apelurile directorilor sau este asaltat zilnic de cazuri care nu au legătură cu instituțiile de învățământ, așa explicându-se de ce, într-o situație concretă, când un director de școală a avut nevoie de sprijin, nu i-a răspuns nimeni la telefon, deși a apelat în repetate rânduri, chiar în prezența mea;

– dacă persoana desemnată, una singură pentru tot județul, răspunde pe o linie de la DSP, pe un telefon mobil pus la dispoziție de DSP, sau pe telefonul personal, ceea ce nu echivalează nici pe de parte cu o linie telefonică dedicată;

Iar dacă acel medic nu este disponibil, directorii vor trebui să sune la alt număr de telefon. Adică, în clasicul stil românesc, sunt ”plimbați” din nou de la număr de telefon la altul, pierzând timp prețios, vital pentru gestionarea rapidă și eficientă a cazurilor COVID-19.

În ceea ce privește numărul mic al specialiștilor, dat fiind faptul că suntem în continuare plină pandemie, am fost o lungă perioada în stare de urgență și suntem, de foarte multe luni în stare de alertă, este INADMISIBIL ca instituția direct responsabilă în gestionarea cazurilor și a focarelor epidemiologice pe raza județului Sibiu, adică DSP,  să nu fie capabilă să angajeze specialiști pentru managerierea acestor situații. A fost permisă atribuirea directă de contracte, la suprapreț, în timpul stări de urgență, dar nu este posibilă angajarea unor specialiști care să gestioneze și să consilieze asupra procedurilor de gestionare a cazurilor COVID-19”.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*