Cătălin Stanciu: Sibienii au nevoie de sprijin din partea municipalității pentru a-și rezolva problemele, nu de amenzi

Primăria Sibiu se laudă periodic cu amenzile date de Poliția Locală proprietarilor de imobile din centrul istoric al orașului, care nu au reușit să reabiliteze nici macăr fațadele imobilelor în care locuiesc, ca să nu mai spunem întreaga clădire, transmite într-un comunicat Cătălin Stanciu, președintele organizației municipale PSD Sibiu.

Astfel, proprietarii sau chiriașii care, posibil în prezent să nu dispună de resursele financiare necesare pentru a contribui la renovarea imobilelor istorice în care locuiesc, vor fi totuși nevoiți să plătească amenda primită.

„Sunt de părere că această abordare a muncipalității sibiene este total greșită! În loc să amendeze cetățenii, Primăria Sibiu are obligația să vină mai întâi cu soluții care să îi sprijine pe proprietari, administratori și chiriași să întreprindă toate demersurile legale în vederea reabilitării tuturor clădirilor ce fac parte din patrimoniul istoric al orașului”, scrie Cătălin Stanciu.

„Cu toți ne dorim ca centrul istoric al municipiului Sibiului să își recapete splendoarea de odinioară, însă trebuie să ținem cont de anumite aspecte:

  • Majoritatea clădirilor sunt locuite de mai multe familii (uneori chiar zece sau mai multe) și probabil nu toată lumea are aceleași posibilități financiare pentru a contribui la restaurarea imobilului;
  • Aceste lucrări de restaurare/renovare ale clădirilor din centrul istoric, dar și din Orasul de Jos, sunt extrem de costisitoare, deoarece necesită întomirea unui proiect, obținerea avizului din partea Direcției pentru Cultură și Patrimoniu în cazul clădirilor clasate, iar ulterior lucrările trebuiesc efectuate conform avizelor emise de autorități, cu materiale conforme” – potrivit sursei citate.

 

De asemenea, tot municipalitatea este cea care trebuie să vină cu soluții și să sprijine concret asociațiile de proprietari din cartierele sibiene pentru a realiza anveloparea termică a blocurilor în totalitate și pentru a evita situațiile de acum, unde, în aceste cartiere există încă multe blocuri izolate doar partial, cu un aspect absolut inestetic, consideră președintele organizației municipale PSD Sibiu.

„În perioada următoare, voi prezenta public spre dezbatere câteva posibile soluții în vederea depășirii unor astfel de abordări improprii ale administrației publice locale”, spune Cătălin Stanciu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*