Câți pacienți cu coronavirus s-au externat la cerere în fiecare zi, de la decizia CCR. Medicii, neputincioși fără legea carantinei

De două săptămâni, de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 458 a Curții Constituționale, pacienții Covid-19 nu mai pot fi ținuți internați în spital împotriva voinței lor. Mulți dintre ei s-au grăbit să profite de decizia CCR și au cerut să fie externați imediat din spital și trimiși acasă, în ciuda protestelor medicilor. În prezent, s-a ajuns la peste 800 de cazuri de externări, ceea ce reprezintă aproximativ o zecime din totalul cazurilor active.

Decizia CCR, care a declarat neconstituțională internarea pacienților Covid-19 prin ordin de ministru, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 iulie. A doua zi au apărut primii pacienți, încă purtători ai virusului, care au cerut să fie lăsați să plece acasă.

Numărul lor a crescut de la o zi la alta și au început să fie inserați în statisticile oficiale transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

După o săptămână, peste 400 de pacienți Covid-19 părăsiseră spitalul la cerere. Mai precis, 406 pacienți până pe 11 iulie, prima zi în care au fost trecuți în comunicările GCS. Numărul lor a continuat să crească de la zi la zi.

Ieri s-a ajuns la 823 pacienți cu test pozitiv externați la cerere.

 

Sursă: Digi24

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*