Ce ne-a dat UE? -Județul are 19 proiecte pe fonduri europene

SONY DSC

Cindrea a anunțat intenția de a continua accesarea fondurilor europene

Din anul 2008, când a început absorbţia fondurilor europene, Consiliul Judeţean Sibiu a câştigat finanţarea a 19 proiecte, în valoare totală de peste 313 milioane de lei, bani ce au fost folosiţi pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor judeţului, anunță conducerea instituției.

În acest moment, se află în derulare nouă proiecte finanţate din fonduri europene, în valoare totală de aproape 172,3 milioane de lei. Dintre acestea, cel mai mare proiect este „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu”, în valoare totală de aproximativ 80,3 milioane de lei. Acesta va fi finalizat în decembrie 2015.

O sursă importantă de finanțare

Domeniile în care proiectele cu finanţare europeană vor fi finalizate în acest an sunt dintre cele mai diverse, de la infrastructură, la reabilitarea centrelor de învăţământ special, la proiecte pentru ocuparea forţei de muncă şi modernizare IT. „Fondurile europene au fost accesate pentru domenii în care am considerat că este nevoie majoră de investiţii şi modernizare. Aceste fonduri reprezintă o sursă importantă de finanțare care, pe lângă bugetul județean și cel național, pot fi folosite la modernizarea întregului judeţ şi la creșterea calității vieții pentru toți locuitorii, într-un ritm mai accelerat. Şi toate acestea ne apropie tot mai mult de o normalitate pe care ne-o dorim pentru județul Sibiu”, spune Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean.

Zece finalizate

Alte zece proiecte derulate cu ajutorul fondurilor europene au fost finalizate deja, iar valoarea totală a acestora este de 141,2 milioane de lei. Proiectul cu cea mai mare valoare deja finalizat se referă la „Modernizarea drumului judeţean DJ 106 Sibiu-Cornăţel-Alţâna-Bârghiş-Agnita”. Cheltuiala s-a ridicat la 52,5 milioane de lei, în perioada 2008-2012. Unul dintre proiectele care au vizat în primul rând confortul sibienilor și creșterea calității serviciilor medicale a fost modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean. Din 2010 până în 2013, aici s-au investit 7,5 milioane de lei.
Ioan CINDREA | președinte

„Vom continua accesarea de fonduri europene pentru a ne îndeplini toate obiectivele din Strategia de Dezvoltare Economică și Socială adoptată de consilierii județeni la începutul acestui mandat.“

Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*