Centrul Sibiului, LUAT CU ASALT! 100 de polițiști au fost mobilizați

Poliția Română organizează, în această după-amiază, un exercițiu demonstrativ, în Piața Mică și în zona adiacentă, pentru a verifica modul în care polițiștii intervin în cazul producerii unor evenimente pe timpul exercitării de către țara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

În exercițiu sunt angrenați aproximativ 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Institutul Naţional de Criminalistică, Centrul Operațional) și din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să nu intre în panică și să respecte indicațiile polițiștilor și ale celorlalte forțe aflate la fața locului. De asemenea, în intervalul orar 13,00 – 17,00, recomandăm evitarea zonei Piața Mică – str. 9 Mai – Ocnei – Faurului”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*