Centura de sud, dezbătută la Consiliul Județean Sibiu

Zeci de sibieni au venit, ieri, la sediul Consiliului Județean, pentru a participa la dezbaterea publică privind unul dintre proiectele vitale ale județului: varianta ocolitoare Sibiu Sud.

Președintele forului județean, Daniela Cîmpean, a evidențiat faptul că acest proiect rezolvă probleme majore de dezvoltare strategică, ținând cont și de impactul asupra mediului, fiind declarat proiectul numărul 2 în cadrul campaniei „Prioritățile orașului tău”, realizată de Banca Mondială, pe primul loc situându-se noul spital județean.

Trei variante de traseu

A urmat apoi o prezentare a celor trei variante de traseu realizate în cadrul studiului de prefezabilitate, document aflat încă în lucru, precum și un traseu propus de ONG-ul Animal Life. Variantele au stârnit numeroase intervenții ale celor din sală, în condițiile în care la eveniment au participat și conducerea Primăriei Sibiu și primarii comunelor învecinate.

„A fost o primă consultare dintr-o serie de mai multe întâlniri pe care le vom dedica acestui proiect de investiții, pe măsură ce vom face pași privind conturarea lui. Ne-am bucurat de prezența considerabilă a cetățenilor, a primarilor, a ONG-urilor, a instituțiilor avizatoare și, nu în ultimul rând, a Ministerului Transportului. Cele trei variante de traseu prezentate sunt cu rol informativ. Împreună cu consultanții, vom analiza propunerile care s-au făcut și așteptăm în continuare observații și sugestii din partea sibienilor pe platforma online Consiliul Civic Consultativ, creată cu scopul de a interacționa cu societatea civilă în probleme ce privesc dezvoltarea și bunăstarea județului. Oricine poate contribui cu idei și propuneri și încurajez sibienii să se implice”, a declarat Cîmpean.

Propuneri online

Platforma Consiliul Civic Consultativ poate fi accesată pe https://ccc.cjsibiu.ro/. Tot pe site-ul CJ Sibiu, la rubrica „Servicii online“, a fost creată secțiunea „Varianta ocolitoare Sibiu Sud“, unde pot fi găsite cele trei variante de traseu propuse de consultanții care realizează studiul de prefezabilitate, precum și varianta înaintată de asociația Animal Life.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*