Christine Thellmann, propusă pentru Parlament

Organizația municipală PNL Mediaş țintește poziţia a doua pe lista pentru Camera Deputaţilor la alegerile din luna noiembrie. Propunerea unanimă a liberalilor medieșeni este viceprimarul Christine Thellmann, potrivit prim-vicepreşedintelui PNL Sibiu, Gheorghe Roman. „Eu am propus-o pe Christine Thellmann pentru a ocupa acest loc şi mă bucur că are încrederea colegilor mei din organizaţie. În perioada următoare, sperăm să obţinem susţinere din partea tuturor colegilor noştri din nordul judeţului Sibiu, astfel că din toamnă eu am convingerea că va fi reprezentantul acestei zone în Parlamentul României”, a explicat Roman.

Christine Thellmann ocupă, de câteva săptămâni, funcţia de viceprimar al municipiului de pe Târnava Mare. „Mă onorează faptul că Partidul Naţional Liberal Mediaş are încredere în mine, că pot reprezenta noul val din politica românească. Voi reprezenta interesele locuitorilor din Mediaş, cât şi din nordul judeţului Sibiu. Consider că din funcţia de deputat pot să mă implic în rezolvarea multor probleme pe care le are Mediaşul în momentul de faţă“, a arătat Thellmann.

Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, este, de la sfârşitul săptămânii trecute, noul prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Sibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat