Cîmpean i-a invitat pe chinezi să ne „invadeze” în 2019

În perioada 10-15 octombrie, la invitația oficialilor chinezi, cu sprijinul Institutului Confucius din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, alături de cei ai Primăriei Mediaș, au desfășurat o vizită în cea mai dezvoltată provincie a Chinei, Jiangsu, cu o populație de aproximativ 80 de milioane de locuitori.

Delegația sibiană a fost primită de conducerea provinciei Jiangsu, iar președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a prezentat județul Sibiu și a lansat gazdelor invitația de a vizita Sibiul în 2019. Cu această ocazie, reprezentanții provinciei au urmărit filmul „Sibiu, poarta de sud a Transilvaniei”. Educația, cultura, precum și schimburile economice au fost identificate ca domenii de interes pentru cooperarea dintre cele două regiuni.

Unul dintre obiectivele importante pe agenda de întâlniri a delegației sibiene a fost spitalul Yangzhou de medicină tradițională chineză, afiliat mai multor universități din regiune, ce combină medicina modernă cu terapiile tradiționale, având peste 700 de angajați, medici faimoși la nivel internațional și tehnică de ultimă generație. Spitalul este recunoscut și pentru secția sa de oncologie, aplicând tehnici de acupunctură, presopunctură, reflexoterapie, dar și o alimentație pentru pacienți ce susține toate aceste forme de terapie.

Delegația din Sibiu a participat pe 12 octombrie la lucrările Forumului World Canal Cities 2018, un eveniment ce a adus laolaltă orașe din peste 30 de țări și regiuni și care pune accent pe rolul canalelor în dezvoltarea civilizației umane, ca parte a patrimoniului cultural, contribuind totodată la conservarea ecosistemelor și dezvoltarea turismului. Marele Canal Yangzhou a fost ilustrat drept exemplu de liant cultural.

În cadrul forumului, la secțiunea dedicată turismului, reprezentanții Primăriei Mediaș au susținut o prezentare despre municipiul de pe Târnava Mare. În cadrul acestei vizite, municipiul Mediaș, reprezentat de primarul Gheorghe Roman și viceprimarul Christine Thellmann, a semnat un memorandum de înțelegere în vederea cooperării cu orașul Gaoyou.

“Vizita a avut loc în contextul aniversării a 40 de ani de la reforma în care s-a angajat China, reformă care a adus cu sine o mai mare deschidere spre cooperare internațională”, se arată într-un comunicat remis de cabinetul președintelui Daniela Cîmpean.

Vizita a inclus și expoziția de horticultură a provinciei Jiangsu, realizată în cadrul unui parc ce va găzdui Expoziția Internațională de Horticultură din 2021, cu o suprafață de 320 hectare. Județul Sibiu a primit invitația de a participa în cadrul expoziției, alături de alte regiuni din lume.

Tot în cadrul vizitei, reprezentanții Institutului Confucius au semnat documente de cooperare în domeniul educației universitare între Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu cu Spitalul Yangzhou și cu Colegiul Politehnic Yangzhou.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat