Cine preia Gazul ?


Gaz Metan Mediaş îşi caută antrenor, după ce Mulţescu a bătut palma cu Dinamo. Preşedintele Ioan Horoba va fi mandatat de Consiliul Director al clubului pentru a negocia cu mai mulţi tehnicieni. Fotbaliştii revin la antrenamente luni, iar după o săptămână de pregătire acasă vor pleca în cantonament în Ungaria.


Preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba, a explicat plecarea lui Mulţescu. „Antrenorul Gigi Mulţescu şi-a depus demisia prin fax. I-am aprobat-o, pentru că aşa a şi fost înţelegerea când l-am adus. El a semnat un contract pe un an şi jumătate cu următoarele clauze principale: pe lângă salariul care era, mai era un capitol în care se preciza că, în cazul în care clubul era nemulţumit de activitatea lui, poate să renunţe la serviciile lui fără niciun fel de despăgubire, iar dacă el doreşte să plece la finalul campionatului, poate pleca fără niciun fel de problemă, noi asigurându-i salariul la zi. S-a dus la Dinamo, un club cu care nu putem concura“, a menţionat el.

„Am lista scurtă“

În perioada următoare, Ioan Horoba va fi mandatat de Consiliul Director al clubului pentru a purta discuţii cu mai mulţi tehnicieni. „Am ceva creionat, dar încă nu pot să spun. Vom avea un Consiliu Director şi vom discuta acolo. Probabil mă vor mandata să negociez cu viitorul antrenor. Eu nu fac liste scurte, pentru că o am chiar de astă-iarnă. Singurul lucru pe care am să îl cer noului antrenor este să încorporeze la prima echipă jucători de la grupele de juniori. Să găsească momentele prielnice pentru ca jucătorii să intre câteva minute, pentru a prinde curaj“, a dezvăluit Horoba.

Luni e reunirea

Reunirea lotului echipei de fotbal este programată pentru ziua de luni. Timp de o săptămână, gaziştii se vor pregăti la Mediaş, iar ulterior, în jurul datei de 25 iunie, se va pleca în oraşul Debrecen din Ungaria. Cantonamentul va dura 15 zile.

Miza: reconstrucţia

Provocat de zvonurile tot mai vehemente apărute în presă, Horoba a comentat şi despre viitorul echipei de baschet Gaz Metan. Preşedintele clubului a reamintit că nu a declarat niciodată că echipa se dezintegrează, însă a recunoscut că o reconstrucţie este necesară. Mai departe, Comitetul Director va decide cum vor sta lucrurile. „Eu nu am spus că echipa se dezintegrează. Peste tot este normal să facem o reconstrucție, noi facem și la club o reorganizare și la centrul de copii și juniori de la fotbal și, probabil, și la baschet se va face. Nu știu exact cum va fi, aceasta se va hotărî în Consiliul Director. Nu am de unde să știu, pentru că specialist pe baschet nu sunt, recunosc acest lucru. În Consiliul Director se va discuta și această problemă și este normal să se discute, pentru că am avut mari satisfacții, pe o parte, dar și cheltuieli pe măsură“, conchide şeful alb-negrilor.

Ioan HOROBA | preşedinte Gaz Metan Mediaş

„Mulţescu s-a dus acolo pentru că e dinamovist şi are de luat nişte revanşe sportive. A plecat la ceva mai bine, cel puţin aşa crede el, deşi eu nu cred că a nimerit un moment bun la Dinamo.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*