CINE SUNTEM? Perspective psihologice (IV)

Pe măsura dezvoltării identității noastre, întâlnim diverse modele exterioare care ne influențează viața. Uneori, decidem să le urmăm, observându-le ca benefice sau ca dezirabile social. Alteori, le respingem deoarece observăm că persoanele care folosesc aceste modele ajung să fie respinse social, neprimind un răspuns dezirabil de la cei din jur.

Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

Perioada în care se manifestă cel mai puternic acest mod de raportare (în funcție de răspunsul social la un anumit model de comportament) este adolescența. După cum spuneam în numărul trecut, specificul perioadei copilăriei este de a prelua modelele parentale și de a le folosi în relația imediată cu cei din jur. Pe măsură ce creștem, ne lărgim cercul de contacte sociale, astfel ajungând să ne raportăm la mai multe modele. Cele preluate de la părinți sunt acum verificate în relația cu prietenii.

Uneori, ceea ce am învățat de la părinți primește un răspuns pozitiv în cercul de prieteni, adolescentul fiind apreciat de cei din jur. Astfel se stabilizează acele trăsături, sunt preluate și folosite o perioadă îndelungată, până ajungem să considerăm că fac parte din cine suntem. Cu cât răspunsul celor din jur este mai pozitiv, cu atât vom folosi mai mult acele calități, dezvoltându-le și transmițându-le mai departe, ca valori personale. Evident, în acest context adolescentul are relații armonioase și ușoare cu cei din jurul său, cu părinții și cu cei apropiați. nu este nevoit să caute mai departe modele de comportament care să îi aducă apreciere în relațiile cu ceilalți. Un aspect negativ al acestei situații este acela că adolescentul, obținând cu ușurință apreciere socială în urma utilizării modelului parental, nu va mai fi nevoit să caute un alt model autentinc, specific lui însuși, putând ajunge la vârsta maturității să resimtă o lipsă acută în dezvoltarea propriei identități.

Alteori, folosirea modelelor învățate în copilărie nu aduce un răspuns social dezirabil. Prietenii adolescentului nu îl apreciază atunci când acesta se comportă așa cum a învățat acasă, dimpotrivă, îl resping în acest context. Atunci el învață faptul că există și alte posibilități, iar aceste noi îi pot aduce mai mult succes social, apreciere din partea celorlalți și decide ca, cel puțin în acele situații sociale, să folosească noile modele. Dacă aceste noi modele sunt apreciate și acasă, le va folosi și în relațiile cu părinții. Altfel, în funcție de tiparul relației cu părinții, va decide cum se va comporta.

În această situație, dacă relația cu părinții a fost una sănătoasă și solidă emoțional, adolescentul acceptă și folosește și răspunsul părinților la noile comportamente. Dacă părinții îl încurajează sau descurajează, dacă îl ghidează în modul de a integra armonios noile modele primite din exterior, dacă reușesc să îl învețe cum să țină cont de cine este el și ce îi place în algerea acestor modele, adolescentul poate să își dezvolte noi trăsături armonioase, având șanse bune de a ajunge un adult echilibrat în ceea ce privește contactul cu propria lui identitate.

Dacă relația cu părinții este deficitară, sau dacă adolescentul ajunge în situații sociale foarte diferite de familia sa, simțindu-se obligat să se integreze, este posibil ca acesta să forțeze utilizarea noilor modele chiar dacă acest fapt presupune respingerea îndrumărilor părinților. Uneori, în urma respingerii modelelor parentale și a îndrumării părinților, putem ajunge să ne dezvoltăm trăsături autentice, dezirabile social, integrate într-o personalitate armonioasă și ajungând să avem o viață echilibrată. Totuși aceasta este situația numai în cazul în care modelele parentale ne-au fost toxice, neținând deloc cont de propria noastră identitate. Această variantă este dificilă, presupunând mult efort psiho-emoțional pentru căutarea propriilor modele și respingerea celor învățate de la părinți. Alteori, în urma respingerii modelelor parentale, alegem ceea ce observăm că este cel mai dezirabil social, nu neapărat ceea ce ne este și autentic. Putem ajunge astfel să ne îndepărtăm foarte mult de propria noastră identitate, dar să ne identificăm cu grupul din care ajungem să facem parte, cu trăsăturile acestui grup, cu modul de relaționare din interiorul său, fără să mai ținem cont de cine suntem, de ce efecte are această nouă identificare asupra noastră, pe termen lung. Scopul este unul imediat, de a obține aici și acum apreciere socială, de a ne integra și de a aparține unui grup apreciat de cât mai multe persoane din jurul nostru.

La finalul acestui articol, vă propun, ca și până acum, să faceți o nouă, scurtă, căutare interioară. Cine ați fost ca adolescenți? Cum ați perceput atunci modelele părinților, raportate la voi înșivă și la grupurile de prieteni din care făceați parte? Ce modele ați preluat atunci, care să vă definească și în prezent? Există părți din voi la care ați renunțat, ca adolescenți, deoarece ați observant că nu erau dezirabile social?


Oana VASIU

psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

telefon: 0740.074.070

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat