Cine suntem? Perspective psihologice (VI): Cine ești, dincolo de cine ai fost învățat să fii?

După cum am văzut în numerele anterioare, învățăm, de-a lungul vieții, din contactul cu ceilalți, cine suntem, cum suntem, cum este dezirabil să fim. Ne dezvoltăm astfel anumite trăsături, alegem din tot potențialul nostru anumite calități pe care le folosim preponderent în viața de zi cu zi, lăsând la o parte alte calități ce nu ne sunt necesare acum. Ajunși adulți, putem să ne definim într-un anumit fel, putem să ne descriem prin intermediul anumitor trăsături fizice, atitudini, comportamente, emoții, roluri, concepții despre lume și viață, moduri de a gândi etc. În general, persoanele tinere se definesc mai degrabă prin intermediul trăsăturilor de personalitate, în timp ce persoanele mai în vârstă se definesc prin intermediul rolurilor sociale.

Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

Ca urmare a răspunsurilor primite de la cei din jur (începând cu părinții) la comportamentul nostru, ni se formează și stima de sine, o auto-evaluare prin care ne placem, ne acceptăm sau ne valorizăm pe noi înșine. Fiind vorba de o evaluare, rezultatul va fi unul negativ sau unul pozitiv. Persoanele cu o stimă de sine crescută au tendința să se auto-evalueze pozitiv, astfel vor avea mai multă încredere în propria persoană și în propriile capacități, un grad mai crescut de auto-acceptare, vor fi mai puțin îngrijorate de ceea ce cred alții și vor fi mai optimiste. Pe de altă parte, persoanele cu o stimă de sine scăzută au tendința să se auto-evalueze în mod negativ, să aibă o încredere scăzută în propria persoană și în capacitățile proprii, un grad scăzut de auto-apreciere și sunt mai degrabă pesimiste. Acestea sunt tot timpul îngrijorate cu privire la ceea ce cred ceilalți și au tendința să fie ca altcineva, să semene, să se comporte, să gândească așa cum observă că este dezirabil social.

Cum ajungem să avem o stimă de sine scăzută, în așa măsură încât să ne intereseze mai degrabă ce se așteaptă de la noi până acolo unde renunțăm complet la cine suntem? După cum spuneam, stima de sine este formată, și ea, în urma răspunsurilor primite de la ceilalți la manifestările noastre. Este simplu de înțeles că, dacă părinții oferă copilului răspunsuri negative și critice la comportamentul acestuia, el își va dezvolta tendința de a-și bloca acele manifestări. Dacă va primi numai răspunsuri negative, fiind obligat continuu să se comporte numai cum se așteaptă ceilalți, indiferent de cine este el, atunci va învăța că nu are nicio valoare personalitatea lui, că nu este bun de nimic, că propriul lui mod de a gândi sau de a se comporta nu este dezirabil. Pentru a putea primi apreciere și iubire din partea părinților, el va trebui astfel să se falsifice continuu, să fie cum i se cere, să fie ca alții etc. O altă variantă este aceea în care părinții oferă numai feed-back pozitiv, copilul neînvățând astfel ce este potrivit și ce nu din manifestările sale, iar când ajunge să se manifeste social primește ca urmare multe răspunsuri negative, fiind marginalizat. El nu va mai avea încredere în părinți, nici în el însuși, încercând să copieze ceea ce observă că este acceptat social. Evident, stima de sine nu este numai pozitivă sau negativă, avem mai degrabă tendințe într-o anumită direcție sau în alta.

Atunci când observăm că renunțăm prea mult la noi înșine în favoarea altora, când simțim că nu reușim să ne conectăm la noi înșine într-un mod plăcut și pozitiv, că nu putem alege, de la lucruri simple, de zi cu zi, până la cele mai importante, având nevoie tot timpul de o părere externă, când nu putem identifica ce ne place și ce ne dorim pentru noi înșine, poate este timpul să ne oprim puțin și să căutăm în noi, înainte de a merge mai departe. Foarte probabil, orice decizie important luată într-un astfel de moment nu ne va defini. Este momentul să căutăm în urmă, până la o perioadă la care știam cine suntem și să ne reamintim ce ne dorim de la viața noastră, cum ne dorim să trăim, cum alegem să ne trăim fiecare domeniu al vieții și ce ne aduce mulțumire de sine.

Făcând un mare salt înainte, dacă ar fi să îți privești viața înapoi, din perioada bătrâneții, ce ți-ai dori să observi? Din ceea ce ai trăit, ce ți-ar aduce mulțumire și ce ai regreta că ai făcut sau că nu ai făcut? Ce este nevoie să trăiești în continuare, acum, pentru a considera că ai o viață împlinită?


Oana VASIU

psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

Telefon: 0740.074.070

Etichete: ,

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat