Clienți fideli

Tursib își premiază călătorii cu laptopuri, telefoane și abonamente gratuite.

Tursib tombola client fidelSocietatea de transport în comun a municipalității își respectă clienții fideli. Ieri dimineață, sala de consiliu a societății Tursib a găzduit extragerea plicurilor câștigătoare la tombola „Client fidel Tursib 2014”. Astfel, în prezența reprezentanților Tursib, au fost desemnați sibienii care vor ridica premiile de fidelitate din acest an. „Este un eveniment important pentru societatea noastră, mai ales că această tombolă a devenit una tradițională. Prin astfel de evenimente, încercăm să atragem câți mai mulți călători pe liniile Tursib. Noi dorim ca sibienii să folosească
mai mult transportul în comun și mai puțin autoturismul personal, pentru a proteja mai mult mediul înconjurător. Vreau să le mulțumesc tuturor sibienilor care au participat la această tombolă. Este vorba despre un număr important de clienți care s-au abonat la societatea Tursib“, a declarat ing. Olivia Alexandru, șefa Departamentului Marketing din cadrul Tursib.

Tombolă tradițională

Este pentru al treilea an consecutiv când conducerea societății Tursib organizează această tombolă pentru clienții fideli. La concurs s-au putut înscrie clienții fideli care și-au cumpărat abonament pe liniile Tursib pentru întreg anul 2014. Acești abonați s-au înscris pentru tragerea
la sorți între între 10 și 17 decembrie. Premiile oferite în 2014 de Tursib constau într-un laptop, un smartphone și trei abonamente valabile pentru 6 luni, în perioada ianuarie – iunie 2015.

Festivitate de premiere

Câștigătorii tombolei vor putea intra în posesia premiilor astăzi, la ora 12, când va avea loc fetivitatea de premiere, la sediul Tursib, de pe Calea Dumbrăvii. Cu această ocazie, organizatorii au pregătit și un moment artistic specific sărbătorilor de iarnă.

Câștigătorii premiilor tombolei „Client fidel Tursib 2014“
Premiul I: Țăpîrlan Mihai (laptop Toshiba Satellite L50-B-1CD)
Premiul II: Rociu Laura-Tamara (telefon mobil Nokia Lumia 630 dual-SIM)
abonament Tursib valabil 6 luni, în perioada 1 ianurie – 30 iunie 2015: Molda Viorica, Neamțu
Cristina-Maria, Bucşe Nicoleta Maria

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*