Primul modul de formare profesională din cadrul proiectului CuQ, finanţat cu aproape 1,5 milioane de euro s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Sibiu, sub îndrumarea unor formatori, din Germania, Austria şi România.

La sfârşitul săptămânii trecute a debutat la sediul Centrului de proiect CuQ – Crossmedia şi jurnalismul de calitate – Crossmedia und Qualitätsjournalismus, din Sibiu, primul modul de formare profesională din cadrul proiectului finanţat din fonduri europene. La acest prim modul, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, au participat peste 20 de profesori din cadrul a şase universităţi din Ucraina şi trei din Rep. Moldova. Aceştia au luat parte la cursurile susţinute de cinci trainneri din Germania, Austria şi România, formatori profesionali, toţi specialişti şi experţi sau practicieni în domeniul mass-media. Pe parcursul acestui an se vor mai desfăşura la Sibiu încă patru module de pregătire. Tematica abordată în cadrul primului modul a fost una variată, de la explicaţia termenului de „crossmedia“ şi implicaţiile sale în producţia jurnalistică, cercetarea jurnalistică online şi până la aplicarea conceptului de „Organic Media“.

 

Proiect de amploare

 

Proiectul, cu o valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, este finanţat prin Agenţia Executivă a Uniunii Europene pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură şi urmăreşte modernizarea curriculei pentru formarea universitară a jurnaliştilor din Ucraina şi Republica Moldova în conformitate cu procesul Bologna şi cu strategia de la Lisabona. La proiect participă 25 de parteneri, dintre care 12 sunt universităţi din Germania, Austria, România, Ucraina şi Rep. Moldova, la care se adaugă două ministere, trei asociaţii profesionale, şase instituţii media şi două institute de cercetare din ţările participante. Sunt prevăzute mai multe stagii de perfecţionare după modelul „Teach-the-teacher“ susţinute de specialişti.

 

Premieră naţională

 

Scopul proiectului Crossmedia und Qualitätsjournalismus îl reprezintă asigurarea şi întărirea absorbţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, precum şi viabilitatea formării academice în domeniul jurnalismului. Proiectul este al doilea ca mărime şi unicul proiect din domeniul ştiinţelor socio-umane aprobat anul trecut în cadrul TEMPUS, iar Universitatea „Lucian Blaga“ este singura universitate din România invitată să participe la el.

Lasă un răspuns