CoLoravirus în loc de coronavirus: „Fereastra care n-avea somn”, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 2 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – invitat „Fereastra care n-avea somn”, o producție MiniREACTOR Cluj Napoca. Evenimentul are loc în cadrul programului „Coloravirus” ce reunește 14 evenimente în perioada 1 – 6 iunie pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului.

„Înlocuim coronavirus cu coloravirus pentru mai mult entuziasm și optimism în orașul nostru. Teatrul e despre viață, iar puterea noastră stă în culorile pe care le putem crea în jurul nostru. Chiar dacă situația economică din acest an ne-a redus considerabil numărul de proiecte, nu puteam renunța la un program special dedicat acestei zile internaționale”, declară Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”.

 

„Fereastra care n-avea somn” spune povestea lui Ruxi, care, în noaptea dinainte de a împlini 7 ani, se gândește dacă să facă sau nu acest pas.

Cum să faci să împlinești șapte ani, dar să ai voie în continuare să faci tot ce face un copil de 2, de 3, de 5 ani? Împreună cu prietena ei secretă, Ruxi află marele secret al adulților și cum să aibă oricâți ani dorește.

Textul spectacolului este scris de Selma Dragoș și a fost declarat câștigătorul concursului de piese pentru copii organizat de MiniREACTOR la începutul anului 2020. Spectacolul este regizat de Dragoș Alexandru Mușoiu și îi are în distribuție pe Oana Mardare, Paula Maria Seichei, Bianco Erdei, Andreea Ajtai, scenografia fiind semnată de Lucia Mărneanu, iar muzica de Magor Bocsárdi.

Cu o durată de 45 de minute și recomandat copiilor cu vârsta peste cinci ani, spectacolul prezentat la Sibiu este unul despre maturizare, imaginație și relația dintre copii și părinți. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil.

 

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online, prin teatrulgong.ro.

program 1-6 iunie 2021 – Coloravirus

marți, 1 iunie, orele 10:00/ 12:00/ 14:00/ 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Parter

HARAP ALB

după Ion Creangă

REGIA: Gavriil Pinte; SCENOGRAFIA: Roxana Ionescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Gavriil Pinte; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Mircea Corcoveanu, Leo Nora Băcanu / Raluca Răduca, Barbara Crişan / Daniela Dragomir, Jenö Major / Paul Bondane, Gabriela Mitrea, Raluca Pavel, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Mircea Corcoveanu (voce), Jenö Major (voce), Gabriela Mitrea (voce), Gavriil Pinte (voce);

durata: 60 min.

preţ bilet:12 lei (bilet flexibil)

miercuri, 2 iunie, ora 11:00

MOMENTE DE ANIMAȚIE ȘI IMPROVIZAȚIE (Intervenție online – Școala nr. 13)

CU: Raluca Răduca

miercuri, 2 iunie, ora 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Parter

FEREASTRA CARE N-AVEA SOMN

DE: Selma Dragoș: REGIA: Dragoș Mușoiu; SCENOGRAFIA: Lucia Mărneanu
MUZICA: Magor Bocsardi; CU: Oana Mardare, Paula Maria Seichei, Bianco Erdei, Andreea Ajtai; MAKE-UP ARTIST: Paula Hulpoi

durată: 40 min.

preț bilet: 12 lei (bilet flexibil)

miercuri, 2 iunie, ora 18:00

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

ATELIERUL DE CREAȚIE PITICII PRICEPUȚI – DRAGONUL CARE SUFLĂ FOC

Coordonator: Claudia Benchea

Durată: 1h

Preț bilet: 14 lei

joi, 3 iunie, ora 18:00

Sala Parter

PERSONALITĂȚI CULTURALE ALE SIBIULUI – LANSARE DE CARTE

organizator:  Asociația E-Xplorator

durată: 3h

Accesul se va face pe bază de rezervare

vineri, 4 iunie, ora 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Etaj

AVANPREMIERĂ FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI

după Ion Creangă

REGIA ȘI SCENARIUL: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor;

ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Prohaska, Anton Balint, Angela Paskuy, Claudia Stühler, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Raluca Pavel;

durata: 60 min.

preț bilet: 12 lei (bilet flexibil)

 sâmbătă, 5 iunie, ora 10:00

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani

Sala Studio

ATELIERUL DE CREAT POVEȘTI – POVEȘTI PE TRICOU

Coordonator: Diana Ribana

Durată: 1h

Preț bilet: 14 lei

 sâmbătă, 5 iunie, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Etaj

AVANPREMIERĂ FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI

după Ion Creangă

REGIA ȘI SCENARIUL: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor;

ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Prohaska, Anton Balint, Angela Paskuy, Claudia Stühler, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Raluca Pavel;

durata: 60 min.

preț bilet: 12 lei (bilet flexibil)

sâmbătă, 5 iunie, ora 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Etaj

PREMIERĂ FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI

după Ion Creangă

REGIA ȘI SCENARIUL: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor;

ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Prohaska, Anton Balint, Angela Paskuy, Claudia Stühler, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Raluca Pavel;

durata: 60 min.

preț bilet: 12 lei (bilet flexibil)

duminică, 6 iunie, ora 10:00

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani

Sala Studio

ATELIERUL DE MEȘTERILIT – FLUTURELE URIAȘ

Coordonator: Aurelia Călinescu

Durată: 1h

Preț bilet: 14 lei

duminică, 6 iunie, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

Sala Etaj

FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI

după Ion Creangă

REGIA ȘI SCENARIUL: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; CONSTRUCȚIE PĂPUȘI: Komlódi Judit; MUZICA: Cári Tibor; ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Prohaska, Anton Balint, Angela Paskuy, Claudia Stühler, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Raluca Pavel;

durata: 60 min.

preț bilet: 12 lei (bilet flexibil) 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*