Comandant nou la Spitalul Militar

Colonelul dr. Doru Moga este noul director general al Spitalului Militar de Urgență „Alexandru Augustin“ Sibiu.

După mai multe luni de interimat, un concurs dur și un proiect sănătos de revitalizare și modernizare a spitalului, chirurgul șef Doru Moga a reușit să obțină mult râvnitul mandat de manager.

Doru Moga

„Principala mea dorință e ca spitalul să crească din toate punctele de vedere, să își diversifice oferta de servicii, să poată prelua cazuri de politraumă, să aibă aparatură cât mai modernă și, nu în ultimul rând, să ofere siguranță maximă și condiții de decență și normalitate tuturor pacienților“, ne-a declarat colonelul doctor Doru Moga.

Problemele de personal, pe primul loc

Noua conducere a Spitalului Militar Sibiu consideră că pentru ridicarea gradului de performanță și a calității actului medical este esențial să ai o organigramă completă, precum și asistente, infirmiere sau medici de top. Și pentru că un nou stat de funcționare va permite încadrearea personalului ușor, practic și eficient, noua conducere a unității crede în depășirea actualelor dificultăți de încadrare ale personalului generate de lipsa de cadre medicale sau de posibilitatea de plată a acestora.

Un nou corp de clădire

Pe lângă planul de personal, sau cel financiar, comandantul a creionat deja construcția unui al doilea corp nou de clădire, a câtorva secții dotate cu aparatură modernă și performantă, precum și servicii medicale de înaltă clasă. „Pe lângă refacerea fațadei, la care lucrăm de mai bine de un an, a tuturor spațiilor rămase până în prezent nerenovate, ne dorim în următorii patru ani un nou corp de clădire care să deservească secțiile de politraumă, Unitatea De Primire Urgențe sau cele de chirurgie. Deși pentru noul corp suntem doar în faza de notă conceptuală, ne-am propus ca în următorii patru ani să finalizam acest proiect pentru care de altfel un există nici un fel de restricții“, a mai precizat Moga.

Caravane medicale

Pentru a fi cât mai aproape de oameni, doctorii Spitalului Militar și-au propus să ofere consultații gratuite celor nevoiași, aflați în sate unde serviciile medicale sunt doar un lux necesar. Dacă, la sfârșit de iulie, dr. Moga împreună cu colegii săi au fost la Boarta, iar la început de septembrie la Bârcaciu, la sfârșitul acestei luni vor ajunge în Hunedoara, la Criscior. Fără presiunea timpului, îi vor consulta în cele două caravane medicale pe toți cei care au nevoie de sfatul, atenția sau intervenția lor medicală.

Istoricul spitalului

Primele date despre Spitalul Militar de Garnizoană Sibiu datează din anul 1742, când își avea sediul într-o clădire de pe strada Ampere, în zona gării (azi demolată), lângă zidul orașului. De-a lungul timpului, spitalul a funcționat în mai multe locații din oraș. În localul actual – fosta Școală de Cadeți, nou construită la vremea aceea, ființează din anul 1859. Atunci s-a împlinit un deziderat vechi de șapte decenii, anume deservirea celei mai mari și importante garnizoane militare a Transilvaniei, de către o instituție spitalicească modernă și încăpătoare, cu 400 de paturi. Până la 1918, sub regim austriac, din 1867 sub regim austro-ungar, spitalul a purtat denumirea de Spitalul Militar de Garnizoana nr. 22 Sibiu – Franz Iosif II.

În urma unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, a preluat toate cazărmile și obiectivele militare austro-ungare din Transilvania, respectiv cele din Sibiu. A fost preluat de către români și Spitalul Militar de Garnizoană nr. 22, care din anul 1919 devine astfel Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940, el s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea“, între anii 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena“, iar din anul 1948 și până în anul 2000 funcționează sub numele de Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001, datorită diversificării serviciilor oferite pacienților, instituția poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin“ Sibiu.

col. dr. DORU FLORIAN-CORNEL MOGA | comandant: „Spitalul Militar de Urgență Sibiu oferă astăzi pacienților servicii medicale la standarde moderne, în secțiile și compartimentele cu paturi din spital, în ambulatoriul de specialitate, precum și în Unitatea Primiri Urgențe, în următoarele specialități: A.T.I., chirurgie, chirurgie toracică, chirurgie oromaxilofacială, ginecologie, oftalmologie, O.R.L., boli interne, cardiologie, dermato-venerologie, boli infecțioase, neurologie, psihiatrie, laborator clinic de analize medicale, laborator radiologie și imagistică medicală (ecografie, R.M.N.), stomatologie și implantologie, farmacie, psihologie și medicina muncii. Spitalul Militar de Urgență Sibiu acordă servicii medicale asiguraților, fără nici o discriminare, indiferent de casa de asigurari de sănătate în evidența căreia se află asiguratul.“

Deși poartă numele de spital militar, unitatea de pe B-dul Victoriei, nr. 46 are porțile deschise tuturor pacieților, atât pentru secția de primiri urgențe, cât și pentru toate celelalte secții.


Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*