Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai

Comisia Europeană (CE), prin Centrul Comun de Cercetare, va demara în luna mai 2018 o campanie de testare a alimentelor pentru a combate aplicarea de standarde duble de calitate în diversele state membre, se arată într-un document al executivului comunitar.

„Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, cu sprijinul a mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE şi o gamă largă de organizaţii de părţi interesate, finalizează o metodologie comună de testare şi va coordona o campanie de testare concentrată asupra produselor alimentare în luna mai 2018”. Această activitate „va fi esenţială pentru a ajuta autorităţile naţionale să aplice normele UE”, se menţionează în documentul citat.

Ce face, concret, Comisia pentru a aborda problema dublei calităţi a alimentelor? „În septembrie 2017, Comisia a emis orientări privind aplicarea legislaţiei UE în materie de produse alimentare şi de protecţie a consumatorilor pentru produsele cu dublă calitate. Orientarea va ajuta autorităţile naţionale să determine dacă o companie încalcă legile UE atunci când vând produse de calitate dublă în diferite ţări. În urma acestor orientări, noul acord privind consumatorii va actualiza directiva privind practicile comerciale neloiale, pentru a arăta în mod explicit că este posibil să fie ilegal să se comercializeze produsele ca fiind identice în mai multe state membre UE, în cazul în care compoziţia lor este semnificativ diferită”.În principiu, notează iniţiatorii viitoarei directive, „operatorii economici sunt liberi să comercializeze şi să vândă bunuri cu compoziţii sau caracteristici diferite, adaptându-şi produsele la preferinţele locale ale consumatorilor sau luând în considerare nevoia de a răspunde diferitelor tendinţe. Produsele care aparţin aceleiaşi mărci pot avea, în mod excepţional, caracteristici diferite. Cu toate acestea, o compoziţie substanţial diferită în mărfurile cu acelaşi nume poate fi o sursă de îngrijorare atunci când aceste produse sunt comercializate într-un mod care are potenţialul de a induce în eroare consumatorul”, informează agenția Mediafax, citată de Monitorul de Cluj.

În România, la jumătatea anului trecut, analizele comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti au identificat 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE. „Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii Ministerului Agriculturii (MADR).

La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie 2017, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

„Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise „în această seară” Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare. „Transmitem Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble”, a precizat Petre Daea, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii MADR au exemplificat diferenţe de conţinut din punct de vedere caloric identificate la produse ca: parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conserve de peşte, pateu de ficat, bacon cuburi, şuncă de porc. Ei au precizat că aceste produse nu prezintă risc din punctul de vedere al consumului uman şi diferenţele respective indică doar o necorelare între etichetările din vestul şi estul Europei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*