Competiție intensă la Sibiu Sands 2015: A crescut numărul maxim de echipe participante

2014©Sebastian Marcovici Turneul de volei pe plajă Sibiu Sands 2015 a crescut remarcabil față de ediția anterioară, organizatorii fiind nevoiți să mărească, anul acesta, numărul maxim de echipe care pot participa la categoria Mixt, dedicată amatorilor, datorită cererilor foarte multe de înscriere. În total, 38 de echipe din țară și Republica Moldova și-au anunțat prezența la Sibiu, în perioada 21-26 iulie, la primul turneu de volei pe plajă organizat vreodată în centrul istoric al unui oraș din România.
Ultima zi de înscrieri la cea de-a treia ediție a turneului Sibiu Sands a fost joi, 16 iulie. Datorită cererilor foarte multe de participare la categoria Mixt, dedicată amatorilor, unde se pot înscrie atât fete, cât și băieți, numărul maxim de echipe a fost mărit de la 12 la 16. Competiția va fi, cu siguranță, înverșunată și la categoria Open Masculin, dedicată sportivilor profesioniști, unde de asemenea a fost atinsă limita maximă de 16 echipe care pot participa. Aici și-au anunțat prezența unii dintre cei mai buni jucători din țară, printre care și campionii României din ultimii ani, dar și membrii loturilor naționale de cadeți, respectiv seniori. În total, 38 de echipe din Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Oradea, Cluj, Arad, Zalău, București, Reșița și Chișinău se vor lupta pentru premiile de peste 3.000 de euro, puse în joc de către organizatori.
Programul 2015
Sibiu Sands va debuta marți, în Piața Mică, de la ora 9 dimineața, cu meciurile categoriei Mixt. Spectacolul sportiv va continua pe nocturnă, la fel ca și anul trecut, datorită numărului mare de echipe participante. Miercuri vor avea loc meciurile de la Open Feminin, zilele de joi, vineri și sâmbătă fiind dedicate categoriei Open Masculin, unde competiția se anunță foarte intensă. În ultima zi a concursului, duminică, 26 iulie, vor avea loc semifinalele și finalele de la toate categoriile, echipele de amatori fiind cele care vor da startul, de la ora 10.
Sibiu Sands este acreditat de către Federația Română de Volei, pentru a doua oară consecutiv, şi a fost inclus în calendarul competițional național de volei pe plajă.
La ediția din 2014 au participat 33 de echipe profesioniste și de amatori de volei pe nisip – un număr dublu față de ediția anterioară.
Regulile jocului
Echipele vor juca după regulile Federației Internaționale de Volei, într-un sistem eliminatoriu. Echipa care câștigă înaintează în clasament, echipa care pierde mai are șansa unui ultim meci. Daca îl pierde, iese din competiție, dacă îl câștigă, înaintează pe tabelul competițional. În final, vor rămâne doar patru echipe care vor juca finala mare și finala mică.
Fiecare meci va fi câştigat de echipa care câştigă două seturi, în caz de egalitate de seturi 1-1, câştigă cel care ia al treilea set. Primele două seturi se vor juca până la punctul 21, cu diferenţă de 2 puncte, fără punct limită. Dacă este cazul, al treilea set se va juca până la 15, tot cu 2 puncte diferenţă.
Fiecare echipă are dreptul la maxim trei lovituri, pentru a returna mingea deasupra fileului. Un jucător nu poate lovi mingea de două ori consecutiv – cu excepţia blocajului, care este considerată deja2014©Silvana Armat o atingere.
Greşeli în jucarea mingii: echipa loveşte mingea de 4 ori, jucătorul se sprijină pe coechipier sau pe orice altă structură, jucătorul nu loveşte mingea – ”minge ţinută” (excepţie făcând apărarea dintr-o lovitură puternică), jucătorul atinge mingea de 2 ori consecutiv, atingerea fileului, coechipierul celui care serveşte nu are voie să mascheze jucătorul advers (paravan), greşeală la ordinea serviciului, dirijarea mingii cu degetele, lovitura cu două mâini de sus spre adversar, când nu are traiectoria perpendiculară pe linia umerilor săi, atingerea mingii dincolo de planul vertical al fileului, blocarea serviciului advers.
Este admis un timp de odihnă (time-out) în fiecare set pentru fiecare echipă, cu durata de 30 secunde. Când punctele obţinute total de ambele echipe ajung la 21, se acordă un time-out tehnic de 30 secunde, în cazul primelor două seturi.
Schimbarea terenului se face după fiecare şapte puncte, în primele două seturi, respectiv după cinci puncte în setul trei. Întotdeauna când o echipă greşeşte serviciul sau returnarea mingii, precum şi când comite o greşeală, echipa adversă câştigă un punct.
Sibiu Sands, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu. Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și SC DPC SA.
Sponsor principal: UNIMAT – materiale de construcții. Parteneri de eveniment: Metropolis, Ciuc Radler și Kendrion.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*